Ploaie de reușite în etapa a 11 a din Liga I a Campionatului Municipal de minifotbal, în consonanță cu vremea pe care s-a jucat. Extratereștrii au marcat nu mai puțin de 16 goluri în poarta celor de la Energoplast, o echipă care în primele 20 de minute a dat impresia ca poate ține piept liderului.
River Plate a câștigat derby-ul cu Bistrițenii dar l-a pierdut pe Cosneac, eliminat după o altercație cu Adrian Moldovan. Chelsea a trecut peste tracul debutului în prima Ligă și a început să înșire adversarii, de data aceasta victime fiind cei de la Blanco. Raal nu a avut milă de Leoni, trupa lui Mateescu rămânând aproape de primele două poziții. Nici Roxana nu s-a lăsat mai prejos și a marcat de 7 ori, Comelf având încă un penalty ratat când încă mai puteau reveni. Vikingii nu au primit gol etapa aceasta, și trupa fraților Someșan continuă să rămână una dintre revelațiile acestei competiții.
Rezultatele etapei a 11 a, clasamentul și programul etapei viitoare: Teraplast-Vikingii 0-6, Blanco-Chelsea 2-8, Bistrițenii-River Plate 2-4, Extratereștrii Pokemoni-Energoplast 16-3, Comelf-Roxana 2-7, Leoni-Raal 3-7.
Clasament: 1. Extratereștrii Pokemoni 33 p, 2. River Plate 30p, 3. Raal 28p, 4. Vikingii 23p, 5. Roxana 22p, 6. Nicmar-Danci 18p, 7. Lazio 17p, 8. Shadows 17p, 9. Leoni 13p, 10. Bistrițenii 11p, 11. Energoplast 11p, 12. Atletico Bistrița 9p, 13. Chelsea 9p, 14. Blanco 5p, 15. Comelf 3p, 16. Teraplast 1p.
Etapa viitoare, sâmbătă 28 noiembrie: ora 17 River Plate-NicMar Danci, ora 18 Lazio-Extraterestrii Pokemoni. Duminică, 29 noiembrie, ora 17 Comelf-Bistritenii, ora 19 Vikingii-Roxana, ora 20 Atletico-Teraplast, ora 21 Blanco-Shadows. Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.





Ultimele comentarii