Minifotbal, Liga a II a: Mașinile, mai tari ca bateriile!

Derby-ul "suferinței" dintre Automobile Pip și Rombat a oferit nu mai puțin de 19 goluri celor prezenți la Baza Raoul de lângă Kaufland și s-a încheiat cu victoria la limită a primei echipe. Tot la limită a câștigat și liderul Hobbits în fața celor de la Atlantis Tour după un meci foarte echilibrat.

Dacii Liberi au atins iar cota de 10 goluri în jocul cu Olimp, pe lista marcatorilor înscriindu-se și profesorul Daniel Popovici, care a executat cu sânge rece o lovitură liberă. Young Boys, deși au deschis scorul printr-o execuție de generic a lui Vlas, nu au putut opri seria excelentă reușită de AMG România și trupa lui Adrian Moldovan continuă să uimească.

Real Unitaxi au arătat că dacă se bazează pe toți jucătorii pot învinge orice adversar, Èšidor, "Toto" sau Veres reușind câteva faze spectaculoase. Farel și Muncelului au câștigat și ele, dar Gloria 9 și La Squadra au fost în multe momente la înălțimea adversarilor. CML Beclean continuă cursa de urmărire, depășind lejer etapa aceasta Unirea.

Friends rămân și ei în apropierea podiumului, asta și datorită lui Florin Arcălean, la cel mai bun joc în tricoul acestei echipe.

Rezultatele etapei a 11 a și clasamentul: Unirea-CML Beclean 2-9, Automobile Pip-Rombat 10-9, Real Unitaxi-Old Boys 7-2, AMG România-Young Boys 3-2, Atlantis Tour-Hobbits 1-2, Farel-Gloria9 6-2, Muncelului-La Squadra 5-2, Olimp-Dacii Liberi 3-10.

Clasament: 1. Hobbits 30p, 2. Muncelului 28p, 3. Farel 27p, 4. Friends 25p, 5. CML Beclean 22p, 6. Dacii Liberi 22p, 7. AMG 21p, 8. Real Unitaxi 16p, 9. La Squadra 16p, 10. Atlantis Tour 15p, 11. Young Boys 14p, 12. Olimp 14p, 13. Netvolt 13p, 14. Old Boys 12p, 15. Automobile Pip 7p, 16. Rombat 3p, 17. Unirea 3p, 18. Gloria 9 2p.

 | 566 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *