Minifotbal, Liga a II a: Gloria 9, la fel ca și ” glorioșii” pe vremuri!

Meci și atmosferă extraordinară la Baza Raoul de lângă Kaufland. Netvolt și Gloria 9 au făcut o bună reclamă minifotbalului din Liga a II a și au oferit spectatorilor un show total. Cu un tur dezamăgitor, fosta echipă de primă ligă și-a revenit și joacă de parcă luptă pentru promovare.

A fost 2-0 pentru Gloria 9 echipa lui Daniel Dancia continuă să impună respect. Promovarea pare tot mai aproape pentru Farel și Friends Melarox, care au mai bifat 2 succese lejere. Primii au câștigat fără efort cu Unirea, în timp ce Friends Melarox au avut nevoie de inspirația lui Florin Arcălean, "argintul viu" al echipei trecându-și în cont o dublă. Nici Muncelului nu sunt departe, după victoria muncită din meciul cu Real Unitaxi.

Hobbits continuă seria meciurilor slabe, La Squadra lui Emiliano revenind de la 0-2 și reușind o victorie importantă. Tot de o revenire au avut parte și Olimp, câștigători în disputa cu Rombat, iar Atlantis Tour, a trecut mai greu decât o arată scorul de Automobile Pip. Dacii Liberi au pierdut cu Sandy Cola, echipă ce arată bine atunci când le iese jocul, având în Halas principalul marcator. La Young Boys-Old Boys, după nume duelul "generațiilor", a ieșit la rampă Claudiu Rogozan. Fostul jucător al Gloriei a făcut ce-a vrut cu adversarii, reușind să înscrie chiar și dintr-o poziție imposibilă.

Rezultate, clasament și programul complet al etapei din acest week-end: Muncelului-Real Unitaxi 3-2, Young Boys-Old Boys 1-6, Dacii Liberi-Sandy Cola 4-7, Gloria 9-Netvolt 2-0, Olimp-Rombat 4-3, AMG-Friends Melarox 1-9, Farel-Unirea 6-0, Atlantis Tour-Automobile Pip 7-4, Hobbits-La Squadra 2-4.

Clasament: 1. Farel 54p, 2. Friends Melarox 52p, 3. Muncelului 50p, 4. Hobbits 46p, 5. Sandy Cola 40p, 6. Dacii Liberi 40p, 7. La Squadra 38p, 8. Real Unitaxi 33p, 9. Atlantis Tour 29p, 10. AMG 28p, 11. Old Boys 28p, 12. Netvolt 27p, 13. Young Boys 23p, 14. Olimp 23p, 15. Gloria 9 18p, 16. Automobile Pip 18p, 17. Rombat 6p, 18. Unirea 3p.

Etapa a 22 a, 13-14 februarie: sambata ora 14 Friends Melarox-Atlantis Tour, ora 15 Olimp-Sandy Cola. Duminica, ora12 Rombat-AMG, ora 13 Unirea-Muncelului, ora 14 Gloria 9-Hobbits, ora 15 Netvolt-Real Unitaxi, ora 16 Automobile Pip-Farel, ora 17 Old Boys-Dacii Liberi, ora 18 La Squadra-Young Boys. Toate jocurile se disputa pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 819 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *