Extratereștrii au învins cu 6-3 pe Bistrițenii în derby-ul optimilor de finală ale Cupei României la minifotbal, faza locală.
Cu 4 foști divizionari A în echipă (Costin, Chibulcutean, Fizeșan, Cr. Pop), Extratereștrii n-au avut probleme în fața adversarului din optimi. Deși acest adversar, cu Vasile Lup în prim plan, unul dintre atacanții bistrițeni ai momentului în fotbalul local, a avut situații bune de a încurca liderul primei ligi bistrițene de minifotbal.
Fizeșan a marcat primele 3 goluri, descurajante pentru Bistrițeni, tot el servindu-l ca la carte pe Alex Rus pentru golul 4. Simionca a avut o răbufnire de orgoliu la 4-0 și a marcat pentru 4-1, dar Rob și Runcan au creat golurile ce au dus scorul la 6-1.
Pe final, Lup și Lăcătuș au mai redus din diferență, dar n-au putut opri Extratereștrii din drumul spre finala competiției, acolo unde și-au propus să ajungă.








Ultimele comentarii