Începând de astăzi, primele două echipe ale Campionatului Municipal de minifotbal Bistrița vor încerca să repete isprava reușită sezonul trecut de echipele bistrițene, Raal și River Plate ajungând atunci până la Turneul Final.
Extratereștrii Pokemoni vin după un sezon excelent cu doar 2 meciuri pierdute dar cu 233 de goluri marcate, având în Alex Rus și Runcan Jon principalii marcatori. Campionii bistrițeni au căzut într-o grupă grea, reprezentantele Iașiului (locul 2), Galațiului (locul 1) și Neamțului (locul 2) fiind adversare dificile. Echipa din Iași a pierdut titlul în ultima etapă, având în Claudiu Ionescu, fostul jucător al Stelei, un adevărat lider, iar echipa din Galați se bazează pe 2 jucători de lot național, Știrbeț și Ursache.
Echipa bistrițeană are însă avantajul experienței, nu mai puțin 8 jucători având meciuri în prima ligă a României. Lotul Extratereștrilor : Bucur Cătălin, Alin Chibulcutean, Sergiu Costin, Abiel Deac, Dionisie Drădici, Alin Ilieș, Doru Ilieș, Florin Fizeșan, Vasile Lup, Florin Măjer, Adrian Nalați, Aurelian Pasztor , Cristi Pop, Razvan Rob, Jon Runcan, Alexandru Rus, Paul Șomodean, Răzvan Å¢igorean.
Raal joacă într-o grupă infernală, sorții scoțând pentru echipa lui Mateescu 3 campioane: Focșani, Pașcani și Iași. Obișnuiți cu meciurile tari, jucătorii de la Raal speră să meargă la fel de bine ca și anul trecut, când au reușit o performanță demnă de luat în seamă. Iașiul are tradiție, iar campioana de la Galați a câștigat campionatul la 16 puncte diferență, ceea ce spune multe despre valoarea echipelor. Lotul echipei Raal: Marius Andresi, Cătălin Blaji, Marius Burduhos, Doru Conon, Marius Contofan, Cătălin Cucuiet, Iosif Fodor, Călin Hondrari, Marius Horga, Daniel Iușan, Dorel Mărghidan, Bogdan Mateescu, Bogdan Miholca, Alin Mușină,Traian Recean, Andrei Rogna, Sebastian Rus, Florin Ureche.
Primele două echipe din fiecare grupă se califică in sferturi și își câștigă dreptul de a evolua la turneul final al Cupei României care va avea loc la Bistrița la mijlocul lunii iunie, iar echipele care vor ajunge în semifinale intră automat în cursa pentru câștigarea Campionatului Național, turneul final urmând să se desfășoare la Deva și Hunedoara.
Bistrița mai este reprezentată la Roman și de Raoul Borșoș, proaspăt ales Director Regional pentru zona de Nord Est, care va oficia în calitate de observator la turneul Zonal.
Ultimele comentarii