Mihaela Evi, unul dintre cei mai buni specialiști ai handbalului juvenil din România, va continua munca în cadrul clubului Gloria, în ciuda zvonurilor care o dădeau plecată de la Bistrița.
În sezonul următor, Gloria nu va mai avea echipă de tineret, campionatul acesta devenind opțional și nereușind să adune un număr rezonabil de formații.
Clubul bistrițean va avea o echipă înscrisă în Divizia A, adică în liga a doua a handbalului românesc, așa cum a mai avut și acum câțiva ani.
Gloria II va continua traseul și obiectivele echipei de tineret. Practic va fi aceeași echipă care a prins final four-ul campionatului precedent de tineret, plus câteva fete care vor urca de la junioare. În plus, aici pot juca și handbaliste de la prima echipă, care nu prind uneori lotul mare.
Mihaela Evi a fost desemnată să antreneze această echipă în locul lui Radu Alexandru Moldovan, care a devenit team manager. De asemenea, Evi va conduce și echipa de junioare 1. Practic, va avea continuitatea pe care și-a dorit-o și pentru care a luptat permanent de când a venit la Bistrița.
Echipa a doua a Gloriei își va relua antrenamentele în 21 iulie.
Andrada Vaida





Ultimele comentarii