În anii ʼ60-ʼ70 ai secolului trecut, Bistrița mai păstra un parfum pe care regimul comunist se străduia să-l înlăture. Centrul orașului respira un aer aristocratic, care încă dăinuia cu doamne și domni, îmbrăcați elegant când ieșeau să se plimbe pe Corso, azi strada Liviu Rebreanu. Dinspre partea de sus a străzii, pe trotuarul din partea dreaptă se formau două șiruri, unul pe lângă fațada clădirilor, iar cel din sens invers pe latura dinspre drum. Murmurul slab al vocilor peste care răzbăteau pufniturile în hohote de râs dădeau impresia unei improvizații scenice.   

Îmi amintesc cum în ultimii ani de liceu, la Bistrița, fie la Iași pe când eram student, unii oameni tresăreau, șopteau între ei atunci când trecea o fostă notabilitate locală, un fost industriaș, un fost prefect sau o personalitate culturală ori artistică aureolată și de ispășirea unor ani de închisoare politică. Cei cărora regimul le spunea „foști” au continuat să își păstreze demnitatea și o ierarhie valorică proprie lumii din care proveneau și în care fuseseră educați, ilustrând o Românie paralelă, în felul acesta trezând o invidie similară cu cluburile exclusiviste.

Vechii bistrițeni știau să se respecte: să iasă la drumeții în pădurile Schiffenberg sau Schullerwald, să patineze pe terenul amenajat în parcul orașului, să schieze pe dealurile din jur, să frecventeze cu regularitate terenurile de fotbal. În ce privește sportul, el continua să se practice în școli la modul cel mai serios, existând competiții organizate, în urma cărora ieșeau la lumină viitorii performeri. Fotbalul, desigur, era și pe atunci rege. Campionatul din anii 1957/1958 a dus la promovarea în divizia B a echipei „Progresul” Bistrița, club care a revenit la vechea denumire de „Gloria”, înființat în anul 1922. Cu antrenorii Alexandru Florea și Alexandru Vogl, lotul de jucători era format din Vasilescu, Pauliner, Rădulescu, Dr. Copil, Ivanenco, Caizer, Botescu, Kovacsi, Cziriak, Radu, Firică, Ionescu, Popescu. În următorii ani „Gloria” a fost încorporată în seria a treia a diviziei B alături de Jiul Petroșani, CSM Baia Mare, Industria Sârmei Câmpia-Turzii, CSM Oradea, Arieșul Turda, Mureșul Târgu-Mureș, CSM Cluj, Recolta Carei, Dinamo Săsat, CSM Reșița, AMEFA, Aurul Brad, Dinamo Breaza, CFR Timișoara. După o experiență de doi ani în compania acestor echipe, în sezonul 1960/1961 „Gloria” Bistrița a fost retrogradată, evoluând în următoarele ediții în divizia C. Anul competițional 1974/1975 a marcat o nouă promovare a bistrițenilor în divizia B. Antrenorul Gheorghe Nuțescu avea un lot format din Gavrilaș/Vasile, Romică Grecu, Sovejan, Pantelimon, Schreiner, Petrovici, Ferencz, Victor Ciocan, I. Ciocan, Doru Nicolae, E. Bucur, Radu Ichim, Nuțescu.

În jurul anilor 1979-1980, „Gloria” a început să domine seria a treia a diviziei B, când regretatul Jean Pădureanu, conducătorul secției de fotbal, a reușit să formeze poate cel mai bun lot de jucători pe care i-a avut Bistrița: Gavrilaș, Gh. Vasile, A. Nalați – D. Andrecuț, I. Alexandru, P. Cervenschi, Filipoi, I. Szekely, F. Pantelimon, A. Fogoroși, A. Ferencz, G. Butuza, E. Georgescu, M. Damian, Petrovici, V. Moga, I. Nicoale, E. Gîță, Sigmirean, V. Berceanu, Dănilă, antrenor Al. Constantinescu. În anul următor, după retragerea din activitatea competițională a celui mai titrat jucător bistrițean de până atunci, Victor Ciocan, lotul a fost completat de valoroșii jucători Gheorghe Hurloi, Adrian Florea și Gabi Balint, ultimul doar pasager pentru că în scurt timp s-a transferat la echipa „Luceafărul” și ulterior la „Steaua” București.

După fiecare meci al echipei, fie în deplasare sau acasă, „chibiții” se strângeau în colț la Tribunal, actuala clădire a extensiei Universității Tehnice, sau peste drum, în fața Restaurantului „Ciocârlia”. Cu predilecție se vorbea despre Gloria Bistrița, echipa care polariza cele mai multe energii, iar jucătorii erau adevărate staruri în oraș. Se analiza atât meciul „Gloriei”, cât și întreaga etapă fotbalistică. Discuțiile deveneau uneori aprinse căci spectatorii credeau cu adevărat în dăruirea fotbaliștilor și corectitudinea jocului. Din păcate, România comunistă era un stat totalitar, iar fotbalul făcea parte din sfera publică, toate cluburile aflându-se prin urmare sub controlul direct al Partidului. Deși, mulți bistrițeni gândeau pe bună dreptate la promovarea Gloriei în divizia A datorită valorii lotului de jucători și prestației acestora, se pare că încă nu-i venise rândul. Autoritățile politice implicate stabileau de fapt ierarhiile și promovările, iar prioritate aveau cluburile militare și centrele muncitorești. Generaţia de azi, care are acces la orice sursă de informare, putându-și rosti fără teamă crezul, care e liberă, nu ştie ce au însemnat cei peste 40 de ani de comunism. O societate dominată de ideologie și frică, iar sportul nu era decât o componentă a propagandei de partid, la care participau sportivii și staff-ul fără excepţie.

Competiția dintre echipe nu era doar pe teren, ci și în programul tipărit de la meciuri. Pentru aceasta Gloria Bistrița a oferit spațiu de exprimare avocatului Corneliu Mureșan, primul primar român al Bistriței, care strecura uneori mici ironii la adresa sistemului. Iată una dintre ele: „La o coferătie, Moș Gerilă intră, se așeză și comandă o cafea: se întoarse apoi către un băiețel de 7 ani și îl întrebă:

• Crezi în Moș Gerilă?
• Nu, răspune băiatul.
• Mai bine pentru tine, spuse Moș Gerilă, scoțându-și barba falsă pentru a putea să-și bea cafeaua”. (Programul meciului „Gloria” Bistrița – F.C Bihor, 4 dec. 1985)

Acestora li se adăugau gesturile rebele ale unor jucători, scandările ironice aruncate exclusiv cluburilor sau persoanelor din spatele lor, fără să atingă însă în mod direct problemele profunde ale dictaturii ceaușiste. Privind retrospectiv, rămâne legenda obraznicilor stadioane, pentru care libertatea de a fi ei înșiși a primat în fața disciplinei impuse de un regim pe care considerau că nu-i reprezintă.

Dacă fotbalul ne dă o imagine a epocii în care trăim, atunci o vedem în tot ce are mai rău, în tot ce are mai strident. Astăzi continuă să rămână circul nostru, stadionul roman unde, mai cinstit, pe vremuri gladiatorii mureau. Acum nu moare nimeni, decât sufletul nostru mințit și terfelit.

Bistrița, 22 martie 2025                                                       Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta