Un meci pentru istoria sportului bistrițean! Un punct câștigat, o atmosferă senzațională! Gloria – Erd 25-25!

Aproape 24 de ani au trecut de la un meci care a marcat istoria sportului din Bistrița. Gloria întâlnea Fiorentina în Cupa UEFA și scotea un egal nesperat, la capătul unui meci ce avea să se transforme în cea mai frumoasă poveste a fotbalului bistrițean.

La un sfert de secol distanță, o echipă de handbal ce poartă același nume face un meci mare, ce poate fi comparat cumva cu remiza împotriva echipei lui Batistuta.

Gloria a întâlnit în această seară o echipă maghiară fără blazonul Fiorentinei, dar comparabilă ca valoare în ecuația celor două sporturi. Erd Handball e a patra echipă a Ungariei, adică a țării care are cel mai puternic campionat de handbal feminin din Europa.

Iar noi, ca Gloria din 96, suntem necunoscuți în lumea handbalului european, la nici 4 ani de la debutul în prima ligă din România.

După un egal în Polonia, la Lublin, echipa antrenată de Horațiu Pașca a jucat acasă primul meci internațional din istoria bistrițeană a acestui sport, în etapa a doua a fazei grupelor Cupei EHF.

Atmosfera a fost pe măsură, dar într-o sală prea mică pentru acest nivel.

Aflată într-o formă destul de bună, cu 6 victorii consecutive în campionat, Gloria a crezut în șansa ei, chiar dacă a întâlnit o echipă mai experimentată și poate chiar mai valoroasă.

A reușit o primă repriză senzațională, pe care a câștigat-o la 4 goluri, 15-11. Iar în prima parte a reprizei secunde a condus la 5 goluri diferență.

Însă în poarta echipei maghiare a intrat Julie Foggea, o franțuzoaică de culoare, care a schimbat soarta meciului, fiind desemnată la final MVP-ul partidei.  A apărat incredibil aruncare după aruncare și Gloria a reușit să mai marcheze doar două goluri în 15 minute.

De la plus 5 în favoarea noastră,  scorul a ajuns la minus 4 în minutul 20 al reprizei secunde, după ce bistrițencele au căzut psihic, demoralizate de paradele excepționale reușite de franțuzoaică.

Și totuși, în ultimele 10 minute, cu sala fenomenală în spate, Gloria a reușit să egaleze. Și, în final, a avut ultimul atac, la 25-25.

La fel ca la Lublin, jucătoarele lui Pașca n-au găsit drumul spre golul victoriei și meciul s-a terminat egal, cu un al doilea punct adunat în clasamentul grupei. Acolo unde Gloria nu stă rău și rămâne cu prima șansă pentru locul 2, care duce și el în sferturi.

În ce privește jocul echipei noastre, acesta a fost remarcabil prin devotament și trudă. Și-au dat sufletul din ele toate jucătoarele intrate în teren și merită apreciate pentru asta.

Nicoleta Dincă a făcut din nou un meci excepțional și a fost cea mai bună marcatoare, cu 7 goluri. Însă e greu să nu nominalizezi pe cineva dintre toate fetele intrate în teren.

Darly de Paula și-a intrat mai greu în mână dar apoi a scos destule mingi extrem de dificile. Elisei s-a luptat ca pe front cu cea mai solidă jucătoare maghiară, Szabo, și a tras echipa după ea cât a putut, marcând și cel mai frumos gol al meciului.

Vasileuskaya și Ilyna au muncit ca ocnașii, fază cu fază, atât în atac cât și în apărare. Pristăvița a adus clasicul plus de tehnică și a marcat în momente cheie.

Andra Moroianu, Costa și Dincă au fost foarte bune pe extreme și au avut reușite senzaționale. Andreea Tetean a intrat excelent în joc și a readus speranțele echipei în cel mai greu moment al meciului, când adversarele au revenit de la plus 5.

Iar Daniela Rațiu s-a bătut exemplar pe semicerc, în ambele faze, și a marcat câteva goluri imposibile.

Dincolo de rezultatul final, ce poate fi dezamăgitor după un joc în care Gloria a condus la 5 goluri în prima parte a reprizei secunde, rămâne emoția unui spectacol rar, de care bistrițenii nu prea au avut parte în ultimii 25 de ani.

De aceea, ar fi bine să ne scoatem pălăria în fața celor care se ocupă de această echipă, aflată în cărți pentru calificarea între ultimele 8 ale acestei competiții europene.

 

Au marcat pentru Gloria 2018 BN: Nicoleta Dincă – 7 goluri, Natallia Vasileuskaya – 4, Laura Pristăvita – 4 goluri, Daniela Ratiu – 3, Andreea Tetean – 2, Dziyana Ilyina – 2, Valentina Ardean Elisei – 1, Andra Moroianu – 1, Mariana Costa – 1

🥅În poartă, Darly Zoqbi de Paula 13/36 intervenții reușite (36%), Ljubica Nenezic 1/3 (33%)

Adrian Linca

 | 1.999 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *