Domnule președinte, cum analizați sezonul, dar și parcursul HCM-ului în acest campionat?
Trăgând linie, pot spune că sunt nemulțumit. Mi-am dorit un alt final, având în vedere că nu am promovat. Nu vom fi liniștiți decât atunci când vom fi din nou în Liga Națională.
Dar care a fost cauza principală a eșecului?
La debutul campionatului am pierdut startul. Am început cu o înfrângere în fața echipei clujene și acolo parcă s-a pierdut totul. Din păcate, nu au fost alte echipe valoroase care să încurce echipa din Cluj, iar acest lucru a contat. Dovadă că Transilvania a pierdut un singur joc și acela cu noi. A mai fost și problema omogenizării lotului, iar în momentele cheie am fost ghinioniști și din cauza accidentărilor, dar poate și a lipsei de experiență, ce a dus la foarte multe ratări. Scuze am putea găsi multe…
Ca președinte, vă reproșați ceva în acest sezon?
Nu am ce să îmi reproșez! Poate faptul că nu am reușit să conturez acea echipă de vis, mult dorită de toată lumea. La început, Mocanu a fost mulțumit de lot, după aceea eu am vrut să fac transferuri, însă jucătorii doriți erau sub contract și nu i-am putut aduce la Bistrița.
Credeți că Ioan Palko ar fi făcut mai multe decât Ion Mocanu?
Nu, categoric! Palko nu avea răbdare să lucreze cu jucătorii tineri, în timp ce Mocanu a contat pe ei tot sezonul. A nu te baza pe tineri mi se pare un defect pentru dezvoltarea handbalului. Dacă Mocanu nu accepta această variantă, nu era la Bistrița. Până la urmă, se vede munca lui, pentru că tot cu tinerii, dar și câțiva experimentați, a reușit să învingă Transilvania Cluj. Eu chiar am fost încântat de jocul lor din acel meci.
Rămâne Ion Mocanu la Bistrița?
Nu știm deocamdată. Vom avea o ședință în 20 mai, unde vom vedea ce obiective ne fixăm, apoi vom analiza situația financiară și, în funcție de rezultate, ne vom impune banca tehnică pentru sezonul viitor. Așteptăm semnale din mai multe părți în privința posibilităților financiare, iar dacă ele vor fi favorabile, incluzând și aducerea de noi jucători, rămâne să conturăm noul sezon.
În caz contrar, se desființează HCM-ul?
Echipa noastră nu este una de desființat. Vom face eforturi să ținem această echipă, mai ales că ea este reprezentativă pentru orașul Bistrița. La această oră handbalul este primul sport după fotbal, deci HCM trebuie să țină aproape de Gloria!
Ultimele comentarii