Sub această ”maximă” am urmărit mai deunăzi o emisiune televizată cu participarea unor specialiști și oameni politici, dedicată recentului comunicat al doamnei ministru Andronescu privitor la ușurarea programului săptămânal de muncă al elevilor noștri.
Putem fi și noi de acord cu buna intenție a echipei ministeriale. Înțelegem și rigorile bugetare. Dar nu și modalitatea de adaptare la aceste comandamente. Nu cu reducerea timpului școlar dedicat educației fizice. Ușurarea efortului elevilor, pledăm noi a se face prin restrângerea prin esențializare și actualizare a programei de învățământ, devenită an de an tot mai stufoasă. Pledăm pentru adaptarea sistemului de cunoștințe, priceperi și deprinderi la nevoile actuale și mai ales de perspectivă ale integrării tinerilor în societate.
Din mulțimea disciplinelor curriculare, numai educația fizică solicită fizicul. Celelalte se adresează predilect intelectului. Nu cumva educația fizică se constituie într-un factor de echilibru, ceea ce îi dă un caracter de obligație în proces?
Prima condiție de randament social o constituie sănătatea. Primul factor sanogenetic, așa după cum știe toată lumea, este exercițiul fizic (corporal) dirijat după legi fiziologice și bio-mecanice. Obiceiul de a practica independent exercițiul fizic sau angrenarea în sportul de performanță sunt deprinderi ce se dobândesc în școală. Iată de ce regretăm restrângerea lecțiilor de educație fizică. Iar compensarea acestor pierderi este iluzoriu a se realiza prin activități facultative, pe ramuri de sport, pentru practicarea și formarea reprezentativelor școlare.
Și e păcat că „reforma” dă înapoi rezultatele învățământului pentru care au muncit generații: Gh. Moceanu, Spiru Haret, Constantin Kirițescu, cei ce au elaborat prima lege dedicată educației fizice (1929), apoi pe cea din 1967 și nu în ultimul rând pe cea din 2000. Reforma propusă de echipa ministerială Marga în domeniul educației fizice reprezenta performanța concepțională maximă a zilelor noastre. Toți și toate au ridicat educația fizică și sportul la nivel de activități de interes național ca o recunoaștere prioritară a formării și dezvoltării ființei neamului.
Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană statuează și ea educația fizică și sportul ca interese de prim plan pentru toate sistemele politico-educative ale bătrânului continent. Mai mult, normează educația fizică în școli la minim 3 ore săptămânal. Se pare că noi o vom onora în stil propriu: speculativ-formal. Ca multe alte justificări cu care ne-am obișnuit.
Și în răstimpul nostru european constatăm o dare înapoi demografică, atât cantitativ, cât și calitativ, tot mai puține performanțe în procesele de muncă, inclusiv în reprezentarea României în marile întreceri sportive internaționale. Odată cu progresele societății moderne, tinerii noștri au început a lua și practici nedorite. Asistăm impasibili? Cum le stopăm?
De aceea, facem apel la cercurile guvernamentale în a-și revizui intențiile și a lăsa nestingherit progresul în domeniul educației fizice școlare.
Ultimele comentarii