Sebastian Nagy s-a impus recent la Campionatul National de lupte pentru copii de 10-11 ani, desfășurat la Târgoviște. El a concurat din partea clubului Hercules Bistrița, la categoria 47 de kilograme, alături de Răzvan Florea, la categoria 29 de kilograme, ambii fiind la primul concurs oficial.
Aceasta este prima medalie de aur din istoria de 5 ani a clubului bistrițean condus de Teodor Florea și Vasile Bancea.
"A fost o competiție dificilă, cu emoții mari pentru copii, la primul lor concurs oficial. Surpriza a venit din partea lui Sebastian Nagy, care practică luptele de 2 ani. La sfârșitul săptămânii, avem alt examen pentru luptătorii CS Hercules, Nechita Calin, Tudor Sangeorzan, Alex Gatlan și Robert Florea urmând să participe la Campionatul Național pentru copii 1 și 2", competiție ce se va desfășura la Târgu Mureș" , spune vasile bancea în timp ce Teodor Florea ține să mulțumească celor din Consiliul Județean pentru sprijinul acordat în desfășurarea activității clubului.






Ultimele comentarii