Lucian Sănmărtean:„Convocarea la națională e o medalie pentru familia mea”

Bistrițeanul Vasluiului a venit acasă doar pentru două zile, fiind convocat la națională. Am stat de vorbă cu el și am remarcat în sfârșit, după ani grei pentru el, un Lucian Sănmărtean relaxat, mulțumit și fericit pe toate planurile

Lucian, a fost un sezon bun pentru tine, sezon în care ai avut evoluții bune și ai fost aproape de titlu. Cum ai simțit tu acest an?

A fost, într-adevăr un sezon reușit, dar trist pe de altă parte, că nu am reușit să ne îndeplinim obiectivul. Însă, această convocare la națională face ca totul să fie ok pentru mine, să observ că am fost apreciat în ultimul timp. Un an greu, important, pe care l-am ratat pe ultrima sută, cu micile greșeli care s-au făcut. Un sezon în care am putut să mă păstrez sănătos și în care să-mi văd de jocuri. Din punctul acesta de vedere sunt norocos. Un an în care mi s-a dat mult credit și cred că am făcut treabă destul de bună.

Președintele Porumboiu a acuzat mult arbitrajul din acest sezon. Crezi că are dreptate, că ați fost dezavantajați și că altfel ați fi meritat să fiți campioni?

De când a venit domnul Hizo, am făcut un bilanț și suntem pe primul loc, am făcut 47 de puncte. Au fost într-adevăr meciuri în care am jucat și am simțit că am fost dezavantajați. Sigur că depinde mai mult de conducere să discute de arbitraj, mai puțin mă interesează pe mine, dar e frustrant să știi că poți pierde un campionat, după atâta muncă, pe greșeli de arbitraj.

Consideri că a meritat Oțelul să câștige campionatul?

Oțelul a avut un traseu oscilant, ca și noi. Meciuri bune, meciuri mai puțin bune. Dacă o luăm strict valoric, fără să se supere nimeni pe mine, Oțelul e sub Vaslui, sub Timișoara. Ca fotbal, ca valori…Dar, din moment ce a câștigat campionatul înseamnă că a fost mai constantă, mai echilibrată decât noi. Și să nu uităm că au condus un campionat întreg. Nu pot decât să-i felicit și să mă bucur pentru Costin și Balaur, apropiați de-ai mei, care au reușit acolo. Cu un ochi râd și cu unul plâng, că mi-ar fi plăcut să fiu în situația lor.

 

“După episodul Halagian, credeam că e finalul carierei mele”

Ai revenit extrem de spectaculos după ce în iarna trecută erai la un pas să te retragi definitiv din fotbal, după un conflict cu Florin Halagian și câteva antrenamente de unul singur prin parc…

A fost destul de important pentru mine că am plecat din Olanda accidentat, că n-am avut echipă să joc și Gloria m-a primit înapoi. A fost de bun augur și apreciez asta. Că am avut un conflict pe final, parcă nu aș mai vrea să discut despre asta și poate că nici nu a fost chiar un conflict. A fost un moment destul de delicat și am avut noroc că domnul Porumboiu s-a interesat de situația mea și m-a ajutat să ajung la o echipă cu pretenții. Am avut momente, de ce să nu recunosc, în care discutam, cu soția, cu familia și credeam că va fi punctul final a unei cariere ce era destul de devreme să se fi încheiat dar cu sprijinul celor din jurul meu am reușit să trec peste acest moment care, repet, a fost destul de delicat.

Două din primele 3 echipe ale României, au lideri bistrițeni, tu și Sergiu Costin. E un motiv de mândrie pentru suporterii din Bistrița, nu?

Da, e o performanță pentru fotbalul bistrițean. Și situația lui Sergiu a fost destul de incertă cât a jucat aici. Nu a fost apreciat la adevărata lui valoare. A făcut un pas important pentru el și a reușit și el, ca și mine, să se integreze la o grupare moldoveană care nu spunea foarte multe la început. Iar jocurile lui foarte bune au făcut să ridice cupa și pe mine să mă deranjeze, între ghilimele.

 

“Familia mi-a dat putere, m-a făcut să mă motivez, să mă depășesc”

 

Această convocare la națională e de conjunctură sau crezi că te vei putea “lipi” de lot încât să devii un jucător de bază?

Nu știu ce să zic. Și dacă e de conjunctură și dacă nu, pentru mine e o convocare importantă. Mai puțin mă interesează dacă e de conjunctură sau nu. Important e că am fost convocat, sunt acolo. Mă surprinde puțin convocarea, că vine acum înaintea unui meci foarte important. Å¢inând cont că deja am o vârstă și că nu am fost convocat până acum la nici un amical, mă surprinde oarecum dar mă bucură. Încă o dată vreau să mulțumesc familiei care a fost stâlpul, sprijinul, care mi-a dat liniștea în momentele grele. Familia mi-a dat putere și m-a făcut să mă depășesc, să mă motivez. Dincolo de încununarea unui sezon bun, această convocare e ca o medalie pentru familia mea și nu pot decât să-i mulțumesc.

A fost un “sezon” bun și în plan personal…

Da, 2010-1011 a fost un an perfect pentru mine din toate punctele de vedere. M-am căsătorit, s-a născut fetița mea…a fost perfect…

Nu a fost rău nici pentru fratele tău, Dinu, la Delta Tulcea…

Mi-ar fi plăcut să fi rămas la Vlaslui, cred că s-ar fi putut folosi de el. S-a integrat destul de greu la Tulcea, în Liga a doua, dar a avut o grămadă de rezultate bune acolo. Îi doresc să fie sănătos, să facă pasul spre liga 1 unde va fi mult mai bine.

 

“Uneori, Gloria mi s-a părut apatică și subțire”

Å¢inând cont și de vârstă și de performanțele la care ai ajuns până acum, îți mai dorești o altă echipă sau ești mulțumit și liniștit la Vaslui?

Niciodată nu o să fiu mulțumit în plan profesional. Oriunde aș fi îmi doresc mai mult. Nu mă simt deloc bătrân pentru fotbal și că n-aș mai putea face alt pas la o altă echipă. Rezultatele bune și convocarea la națională îmi arată că încă pot să joc și chiar la alt nivel decât la Vaslui. Însă, deocamdată, o să continui acolo, fiindcă și anul viitor avem trasate aceleași obiective. 

Cum ai văzut evoluția Gloriei în acest campionat?

Atâta vreme cât a fost Moraes a fost chiar o echipă incomodă. Apoi, au avut destule probleme și în retur mi s-a părut o echipă inconstantă. Nu mi s-a părut periculoasă. Mai demult erau mult mai închegați, mai puternici. Au problemele lor, nu mă privesc pe mine, dar mi s-a părut că uneori au avut evoluții foarte șterse. În afara meciului cu noi, în care s-au autodepășit și au avut o evoluție foarte, foarte bună, în alte meciuri mi s-au părut apatici și subțiri.

Ce gânduri de vacanșă ai?

Din păcate anul ăsta nu cred că o să am vacanță. E meciul cu Bosnia pe 3, apoi un turneu în Brazilia din care ne vom întoarce pe 13 sau pe 14, iar în 18 e reunirea la Vaslui. Așa că nu o să am timp de vacanță.

Soția ta, Maria, nu cred că e foarte bucuroasă de programul tău...

Ea s-a bucurat foarte tare de convocarea mea. Lăsând la o parte amărăciunea că nu putem sta împreună, ea înțeles că e un pas importat pentru mine din punct de vedere profesional. Vacanțe vom avea timp să tot facem.

Adrian Linca

 

 | 834 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *