Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va acorda titlul de cetățean de onoare al județului unor persoane care au excelat în anumite domenii și au făcut cunoscut numele județului în țară și în străinătate. S-au făcut și propuneri în acest sens, iar reprezentanții CJ BN anunță că sunt 14 persoane nominalizate pentru obținerea acestui titlu.
Printre ele se află și fotbalistul Lucian Sănmărtean, un produs sută la sută al școlii bistrițene de fotbal. Lider al Stelei și al echipei naționale, Sănmărtean e considerat jucătorul momentului în România.
Conducerea Consiliului Județean a anunțat deja că persoanele care vor primi titlul de cetățean de onoare al județului nu vor primi și recompense în bani sau alte bunuri materiale de valoare.
În Bistrița-Năsăud este prima dată când se discută despre o astfel de distincție care urmează să fie acordată de Consiliul Județean.
"Am încercat și vom încerca să acordăm aceste titluri unor personalități care au adus anumită plus valoare județului Bistrița-Năsăud care sunt recunoscute de către comunitate", a declarat, într-o conferință de presă, președintele CJ BN, Radu Moldovan.





Ultimele comentarii