Liga a treia: Gloria, încrezătoare la primul antrenament! ”Așteptăm alegerile!”

Gloria s-a reunit aseară pentru prima dată în pandemie și a început un program de pregătire pentru un nou sezon de Liga a treia.

Pe terenul 2, bine îngrijit de cei care se ocupă de acest club, antrenorii Dan Matei, Aurel Nalați și Dorel Zegrean au condus un antrenament ușor, respectând regulile impuse în această criză sanitară.

La antrenament a fost prezent și Ioan Horoba, președintele grupării bistrițene. Întrebat ce obiective și ce resurse are clubul pentru sezonul care urmează, fostul conducător de liga 1 a răspuns simplu și sec: ”așteptăm alegerile!”.

Cu alte cuvinte, viitorul fotbalului bistrițean depinde de cel care va câștiga alegerile locale, de felul în care va înțelege situația acestui sport în municipiu și de măsura în care se va implica.

Până atunci, Horoba și ai lui au reușit să închirieze stadionul, să-l igienizeze cât de cât și să-și facă minime condiții de antrenamente și jocuri. Au alcătuit un lot pentru campionat și, cel mai important, n-au restanțe financiare către nimeni.

Sigur că nu se poate vorbi despre achiziții în aceste condiții. Realizarea principală e că nu a plecat nimeni, cu excepția atacantului Mihai Cazan, întors la CFR. La acest antrenament a participat și Andrei Enescu, fost jucător al Gloriei în Liga 1, dar el își caută angajament mai sus, în alt eșalon.

Lotul e alcătuit în mare majoritate din bistrițeni, printre care se află veteranii Albuț, Curtuiuș sau Nalați, dar și mai tinerii Suciu, Vărărean, Georgiță sau Sulici. Un lot echilibrat, cu care Gloria a terminat sezonul trecut pe locul 6 și are speranțe că în acest campionat poate trage la podium.

Nici de cantonament nu poate fi vorba deocamdată, toate antrenamentele urmând să se desfășoare pe lângă casă.

”Toate echipele de acest nivel au probleme. Nu știm nici când vom începe campionatul. În astfel de condiții, ne bucurăm că situația noastră e așa cum este. Adică stabilă și serioasă. Sigur că ne dorim mai mult. Dar de aici încolo nu cred că mai depinde de noi, ci de factorul politic, singurul care ne poate ajuta să ajungem mai sus”, spune antrenorul cu Licența Pro, Dănuț Matei.

Lotul Gloriei:

Albuț, Mureșan, Racoți – portari

Milandru, Hasnăș, Patca, Meșter, Minta, Vărărean, Georgiță, Băldean, Nalați, Suciu, Sulici, Runcan, Mihali, Bococi, Aliev, Chirlejan, Pop, Stoianof, Curtuiuș

 | 1.881 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *