Liga a V-a: Victorie cu forcepsul pentru Heniu Leșu. LPS Bistrița – Heniu Leșu 1-2 (1-0)

 

Sâmbătă 06 aprilie, ora 16.00 s-a disputat  primul joc al etapei a 11-a campionatului ligii a cincea, seria a doua, între LPS Bistrița și Heniu Leșu. Oaspeții, având absenți pentru acest joc trei titulari, s-au deplasat la Bistrița din  postura de favoriți, atât din prisma locurilor ocupante în clasament cât și faptului că în urmă cu două săptămâni le administraseră gazdelor un sec 5-0 în jocul de cupă.

Tratați de la înălțime de către adversari, gazdele deschid destul de repede scorul prin Costinea, la o greșeală în lanț a apărării echipei din Leșu. Oaspeții acuză șocul primirii golului și revin destul de greu în joc fără a-și crea ocazii foarte mari de a înscrie până la pauză. Muștruliți bine la pauză, oaspeții mută jocul în terenul advers, ocaziile curg una după alta la poarta gazdelor și cum era firesc apare și golul egalizator. Serețean execută bine o lovitură liberă de la 25 de metri, Știr respinge în față de unde Bora introduce mingea în plasă.

După primirea golului gazdele cad definitiv, oaspeții ratând ocazie după ocazie unele din poziții ideale de a marca. Golul victoriei vine în minutul 85 când Haliță înscrie direct din lovitură liberă de la 25 metri, aducând o victorie meritată și muncită de oaspeți, care și-au luat adversarii la preț de matineu, lucru care era să-i coste scump în lupta pentru promovare.

LPS Bistrița, antrenori Sergiu Gabor, Dumitru Sigmirean: Știr, Moldovan, Moroșan, Barta, Suciu, Leach, Ciurar, Costinea, Bumb, Mălai, Vlaic. Au mai jucat: Buta, Pralea.

Heniu Leșu, antrenor Leon Buhai: Rauș, Todică, Palage, Haliță, Å¢ilea, Bizeșan, Persecă, Serețean, Bora, T. Savu, Mureșan. Au mai jucat: Pop, Tălpaș.

Sergiu Gabor, antrenor LPS:”A fost un joc în care noi am vrut să încurcăm o candidată la promovare, dar neatenția jucătorilor noștrii ne-a privat de obținerea unui rezultat de egalitate”.

Leon Buhai, antrenor Leșu:” Înainte de începerea jocului le-am spus băieților că dacă nu vor trata serios partida își vor face viața grea pe teren. Din păcate am avut dreptate și am primit repede un gol de cascadorii râsului, când vreo trei fundași au dat pe lângă minge. Ne-am revenit destul de greu, am controlat jocul, ne-am creat foarte multe ocazii de a marca, dar din păcate ratăm foarte mult, lucru care s-ar putea să ne coste în jocurile următoare.  Am obținut o victorie meritată și muncită, victorie pentru care am suferit până în ultimele cinci minute ale jocului”.

sportulbistritean.ro






 | 344 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *