Liga a 4-a: Victorie și nimic mai mult: Heniu Leșu ”“ Atletico Monor 2-1 (2-0)

Etapa a 22-a a campionatului ligii a 4-a, a programat pe terenul din Sîngeorz Băi, întâlnirea dintre Heniu Leșu, ocupanta locului 5 în clasament înaintea acestei etape și Atletico Monor, echipă aflată pe locul 10 în clasament. A fost un joc cu două reprize diferite, prima controlată de gazde, care reușesc să marcheze de două ori și o repriză a doua mult mai echilibrată, în care oaspeții puteau chiar să egaleze, cum la fel de bine gazdele se puteau desprinde definitiv pe tabelă.

Oaspeții încep mai bine jocul, dar apărarea gazdelor scapă cu bine de forcingul de început de joc, după care gazdele pun stăpânire pe joc, Horga, scăpat singur cu portarul Bruta,  irosește două bune ocazii de gol. Gazdele deschid scorul în minutul 22, când un șut a lui Conon este deviat, mingea ajunge la Persecă în marginea careului, iar acesta trimite mingea în poartă. Peste alte 8 minute gazdele duc scorul la 2-0, Horga reușind o execuție de efect și mingea poposește în vinclul porții oaspeților, fază la care portarul Bruta se accidentează, locul acestuia fiind luat de Cristi Pop, jucător de câmp.

Până la pauză gazdele controlează jocul fără a pune în pericol poarta oaspeților. Cinci minute după pauză oaspeții reduc din diferență, Simionca transformând penalty-ul acordat la faultul lui M. Pop, pentru ca 3 minute mai târziu, T. Savu și Horga să nu-l poată învinge pe portarul Pop din situație de unu la unu cu portarul. Oaspeții au șansa egalării dar Simionca ratează singur cu portarul Rauș, iar Conon respinge în corner la o indirectă din careul gazdelor.

Gazdele ratează desprinderea prin Horga și Persecă, Rauș scoate de sub bară o lovitură liberă marca Fodor, Persecă trimite cu capul peste din mijlocul careului la centrarea lui Chindea, tot Persecă trimite mingea în bară, pentru ca pe final portarul Pop să intervină salvator în fața lui N. Pop și Domide.

Heniu Leșu, antrenor Leon Buhai: Rauș, S. Savu, Sidor, M. Pop, Èšilea, Chindea, Serețean, Conon, T. Savu, Horga, Persecă. A mai jucat N. Pop, Domide.

Atletico Monor: Bruta, Pantea, Dejan, Muscar, Hondradi,I.  Creța, C. Pop, Fodor, Drăgan, Èšidor, Simionca. Au mai jucat: Turbat, B. Creța.

Sportulbistritean.ro

 | 504 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *