Liga a 4-a: Tăloi, omul orchestră! Dumitra continuă seria neagră și pierde la Bârgău: 3-1

Dacă pentru gazdele de la Heniu fiecare joc reprezintă o plăcere, șansele de salvare fiind mici, pentru cei de la Dumitra meciul de joi, din intermediară,  avea o importanță deosebită, o eventuală victorie mai liniștind puțin apele. Asta nu s-a văzut însă, gazdele reușind al doilea succes consecutiv pe teren propriu, arătând ca o echipă strâns unită în jurul lui Doru Pop.
 
Dumitra a deschis scorul prin Tîrnovan, cu un șut înșelător de la aproape 30 de metri și se părea că în sfârșit jucătorii antrenați din teren de Bugnar vor sparge gheața în acest retur. Nu a fost de acord Marius Tăloi, cel mai bun jucător de la Heniu în acest meci, care a egalat printr-un gol cu capul după numai 5 minute. Dumitrenii s-au mulțumit să combine la mijlocul terenului, fără a pune în pericol poarta apărată de Pop.
 
Repriza a doua începe practic de la 2 – 1, Tăloi reușind să scoată un penalty transformat fără probleme de Doru Pop. Cele câteva mari ocazii ale oaspeților s-au răzbunat spre finalul meciului, când același Tăloi a fost faultat în suprafața de pedeapsă adversă de nefericitul portar Ilieș, Rareș Pop executând impecabil și ducând scorul la un neverosimil 3 – 1. 
S-a terminat așa, și Dumitra mai cade o poziție în clasament, meciul de duminică de la Șieu căpătând acum o importanță deosebită.
 
Heniu Pr. Bârgăului: Pop, Bălan, Ciurea, Chiș, Pop R., Sălăgean, Pop D., Tomoroga, Surcel, Kiraly, Tăloi. Au mai jucat Mateșan, Hangan, Pop P., Sălăgean.
Dumitra: Ilieș, Archiudean, Tîrnovan, Cristurean, Cioancă C., Bugnar, Monorean, Cioancă A., Tîrnovan S., Trif, Poenar. Au mai jucat Andronesi, Pavel, Boroș.
Avertismente: Chiș, Tomoroga, Surcel, Tăloi / Ilieș, Bugnar, Poenar.
Au arbitrat: Tămaș – Filip, Roșca. Obs. Feier T.
La juniori, oaspeții de la Dumitra au făcut scor cu mai micii jucători de la Pr. Bârgăului, 11 – 0.
 
sportulbistritean.ro
 | 465 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *