Liga a 4-a: Someșul, mai învolburat ca Sieul! Năsăudul a câștigat cu Șieul datorită experienței

Prima etapă a returului a debutat pe o vreme câinoasă, doar 20 de spectatori “îngrămădindu-se” să vadă meciul de la Năsăud dintre Progresul și Luceafărul Șieu. De altfel, în tribune se afla doar observatorul jocului, Liviu Pop, care a fost la fel de “murat” ca și jucătorii de pe teren, deși era înarmat cu umbrelă.

Meciul a fost destul de interesant, cele două echipe oferind în unele momente un fotbal plăcut, rezultatul stând sub semnul întrebării până la ultimul fluier al arbitrului Paul Tamas. Nasaudul a început mai bine, șarjele lui Vasilichi și Burduhos semănând panică în apărarea oaspeților, dar de fiecare dată portarul Mureșan a fost la post.

Până la urmă, golul a căzut în poarta oaspeților, după un 11 metri scos de Burduhos și transormat de Vasilichi. Putea fi 2 – 0, dar Dănilă a ratat o lovitură de pedeapsă scoasă tot de Burduhos, iar pe contraatac oaspeții puteau egala dacă lobul lui  Furdui nu era scos de portarul Cotoi.

Repriza a două a fost mai animată, Sieul ieșind mai mult la joc. S-a făcut însă 2 – 0, după un gol marcat de Năstase, unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor. Sieul nu a renunțat la luptă și a reușit să reducă din diferența prin căpitanul echipei Podar Silviu, după o lovitură liberă indirectă din careul Năsăudului. Foarfeca lui Cilean, scoasă incredibil de Mureșan, câteva lovituri libere tratate cu lejeritate de gazde și ratarea Șieului din finalul meciului nu au mai schimbat tabela, dar au punctat la impresia artistică.


 Progresul Năsăud: Cotoi, Ceuca, Scurtu, Pop, Năstase, Circu, Cilean, Burduhos, Vasilichi, Bala, Dănilă. Au mai jucat Prodan, Zaharia, Nedelea.

Luceafărul Șieu: Mureșan, Furdui, Zbancă, Buta S, Spîn, Drăgan, German, Podar, Buta G, Rogna, Simionca. Au mai jucat Zbancă S, Dalaczi, Zbancă R.
 

Avertismente: Cilean, Burduhos (Năsăud) – German, Drăgan F (Șieu).
 Au arbitrat Paul Tamas – Flavius Covrig, Raul Mati. Obs. Liviu Pop.

 | 809 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *