Liga a 4-a: Meci bun între Gloria și Cetate! Un fost jucător de Liga 1 egalează în ultimele 5 minute! VIDEO

Voința Cetate a scăpat printre degete o victorie pe terenul Gloriei, după ce a avut 3-2 cu 10 minute înainte de final. Însă fostul jucător de liga 1, Alin Pădurariu, cel mai bun fotbalist de pe teren, a egalat în minutul 85 și partida, după cum a arătat, s-a încheiat cu un egal echitabil, 3-3

Terenul moale, noroios pe la mijloc și kilogramele în plus de partea celor din Cetate, au lăsat senzația că Voința se va preda repede în fața Gloriei. De altfel, Orban a deschis repede scorul, în minutul 8, cu un șiret din careul mic, la o centrare de pe dreapta. Însă, oaspeții au avut un lider important în teren, care a știut cum să țină ritmul echipei lui. Florin Măjer, o fostă mare speranță a fotbalului bistrițean a fost capul limpede de la mijlocul terenului și cel care și-a adus echipa în joc după deschiderea scorului. Măjer a făcut 1-1 dintr-o lovitură liberă de pe stânga, o jumătate de corner, cu ajutorul portarului Rebrean, veriga slabă a echipei lui Florea și Hurloi.

Gloria a preluat din nou conducerea în minutul 30, când Petrina l-a executat pe Gălățan cu un șut din interiorul careului, dar Cetate a egalat din nou, cu Ganea pe post de marcator.

A fost 2-2 la pauză și a urmat o repriză secundă în care ambele echipe au forțat golul victoriei, cu garda aproape jos. Același Ganea a adus Voința în avantaj în minutul 80, după o minge centrată de pe dreapta și un cap sub bară dar cei din Orhei s-au bucurat doar 5 minute fiindcă Pădurariu a egalat la colțul scurt, după un contraatac pe dreapta.

Un meci bun, echilibrat la numărul de ocazii, fiecare având șanse destule să dea lovitura. Gloria, o echipă muncitoare, cu slăbiciuni în defensivă dar cu un atac percutant, Cetate, o formație un pic cam sedentară, dar cu multe sclipiri de talent.  

Gloria: Rebreanu, Varga, Ilovan, Pop, Prodan, Mureșan, Boerean,Petrina, Runcan, Orban, Pădurariu. Rez: Murețan, Nut, Danci, Unlu, Ureche, Pintea

Voința Cetate: Gălățan, Recean, Peica, Patca, Ștețco, Pop D., Dobrea, Ganea, Măjer, Petrean, Bugnar. Rez. : Mureșan, Chindea, I.Pop, D. Pop, Nap

Arbitru: Gabi Moldovan

Mai jos, rezumatul părții secunde, de la scorul de 2-2!






 | 687 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *