Etapa a 17-a a campionatului ligii a 4-a a programat la Dumitra, partida dintre ACS din localitate, locul 10 în clasament, înaintea acestei etape și Hebe Sângeorz Băi, ocupanta locului 7 al clasamentului. Dacă gazdele se întorceau pe propriul teren după o înfrângere la scor de forfait pe terenul celor din Lechința, oaspeții s-aub deplasat la dumitra după victoria la scor obținută etapa trecută în fața lanternei roșii.
Gazdele încep practic jocul de la 0-1, Codreanu scapă dintre fundașii gazdelor și îl învinge pe portarul Ilieș în minutul 5, pentru ca peste alte 10 minute la un un-doi între Hîruță și Codreanu, ultimul să marcheze din interiorul careului, bară-gol. Gazdele revin în joc dar portarul Dragotă îi salvează de 2 ori pe oaspeți, intervenind salvator în fața lui Poenar, iar când portarul oaspeților era bătut, oaspeții au fost salvați de bară la șuturile lui Archiudean și Pavel.
Eforturile gazdelor aveau să fie răsplătite în minutul 35 când Poenar reduce din diferență și se părea că jocul este relansat, dar bara îi mai salvează de două ori pe oaspeți la șuturile lui Archiudean și Poenar. Imediat după pauză Andresi prinde o torpilă de la 30 de metri și mingea poposește în vinclul porții lui Ilieș. Având 2 goluri avans pe tabelă oaspeții se retrag în jumătatea propriei, închizând practic orice culoar spre propria poartă, eforturile gazdelor de a mai marca neavând finalizare. Deși gazdele au dominat repriza a doua, jucătorii de la Hebe s-au apărat grupat și au ieșit periculos pe contre, fără ca cele 2 echipe să reușească să mai marcheze.
ACS Dumitra, antrenor Mircea Bodiu: Ilieș, Monorean, Cristurean, Tîrnovan, Cristurean, Archiudean, Cazacu, Pavel, Bugnar, Trif, Cioancă, Poenar. Au mai jucat: Èšîncă, Leșan
Hebe, antrenor Emil Ianoș: Dragotă, Andresi, Hîruță, Hehea, Codreanu, Avram, Otic, Neamț, Pop, Cristulean, Negrușier. Au mai jucat: Ott, Bîrta
Mircea Bodiu, antrenor Dumitra:” A fost ultimul joc în care am condus această echipă în calitate de antrenor. Renunț deoarece nu pot să văd cum jucătorii fac altceva decât le cer eu, nu văd la ei dorința și plăcerea de a juca fotbal din plăcere”.
Emil Ianoș, antrenor Hebe:” Un meci greu pe care noi l-am început foarte bine marcând 2 goluri pe contraatac încă din startul partidei. Am avut astăzi și un portar în zi mare, ne-a mai salvat și bara, dar per ansamblu eu zic că am obținut o victorie muncită și meritată. Vrea să-mi felicit jucătorii pentru dăruire și pentru Victoria obținută ”.
Sportulbistritean.ro






Ultimele comentarii