Etapa a opta a campionatului ligii a patra, a programat la Sângeorz Băi, întâlnirea dintre Heniu Leșu și Gloria 2, ambele echipe abordând această partidă după rezultate bune obținute în etapa trecută, gazdele obținând o remiză pe terenul celor din Monor, în timp ce oaspeții au învins la scor pe Progresul Năsăud.
A fost o partidă echilibrată doar în prima repriză, în repriza a doua, după ce oaspeții au înscris golul doi, gazdele au căzut psihic și fizic, renunțând mult prea ușor la luptă și doar ratările oaspeților au făcut ca diferența să nu fie mai mare. După o scurtă perioadă de tatonare, în minutul 11,Å¢ilea pierde o minge în marginea propriului careu, oaspeții obțin o lovitură liberă de la 16 metri, execută Jarda, mingea este deviată de zid și intră în poartă.
Până la pauză jocul este echilibrat, Blaji primește o minge pe 16 metri dar trimite puțin peste poartă, Sebi Rus este blocat în careul mic , iar Uilean respinge în corner șutul lui Avram. După pauză, în minutul 50, Rauș intervine în fața lui Colța scăpat singur pentru ca cinci minute mai târziu oaspeții execută un corner de pe dreapta, Leonte luftează în propriul careu și Sebi Rus marchează pentru 0-2.
Din acest moment gazdele nu mai reușesc nimic și oaspeții înscriu al treilea gol din fază fixă, în minutul 61 o lovitură liberă de pe dreapta, mingea este trimisă pe lung, Horga intervine greșit, mingea ajunge la Brumă care o trimite spre poartă și Rauș și-o bagă în plasă. Gazdele încep de la centru, pierd repede mingea, nu trece nici un minut și Colța înscrie golul patru pentru oaspeți. Până la final pe teren sunt doar oaspeții dar dominarea lor nu se concretizează cu alte goluri.
Heniu Leșu, antrenor Leon Buhai: Rauș, Horga, Leonte, Sidor, Å¢ilea, Strugar, Serețean, Persecă, Blaji, T. Savu, Avram. Au mai jucat: Chindea,Bora, Domide.
Gloria 2, antrenori Horea Pârțiu și Gabi Cârstea: Uliean, Echim, Bolbos, Patca, Jarda, Cilean, Antonescu, Părăvan, Guș, S. Rus, Colța. Au mai jucat: Brumă, Dura, Å¢egle, Bălătici.
Leon Buhai, antrenor Leșu:”Când joci cu o echipă de talia Gloriei 2, care face antrenamente zilnic și faci greșeli individuale impardonabile cum au făcut jucătorii mei astăzi, chiar nu poți emite nici o pretenție. Am intrat pe teren speriați, am jucat destul de bine în prima repriză, dar după ce am luat și golul doi totul s-a rupt. O victorie clară a oaspeților și un duș rece pentru jucătorii mei care au crezut prea mult că vor obține un rezultat bun cu muncă puțină”.
Horea Pârțiu, antrenor Gloria 2:”Felicit echipa pentru atitudinea și devotamentul arătat în acest joc. Am întâlnit o echipă bună a ligii a patra, într-un joc de care ne-a fost frică, dar pe care l-am câștigat pe final fără mari probleme. Mă bucur că în repriza a doua am reușit să trimit în teren doi juniori descoperiți și pregătiți de antrenorul gazdelor”.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii