Liga a 4-a: Egal pentru…..alții! Voința Cetate ”“ Heniu Leșu 2-2 (1-0)

Etapa a 27-a a campionatului ligii a 4-a a programat pe terenul din Orheiu Bistriței, întâlnirea dintre Voința Cetate, ocupanta locului 4 în clasament înaintea acestei etape și Heniu Leșu, echipă aflată pe poziția a treia, partidă considerată derby-ul acestei etape, partidă cu implicații directe în lupta pentru un loc pe podium.

A fost un joc dominat de oaspeți în prima repriză, echilibrat în prima jumătate a reprizei a doua și dominat de gazde în a doua jumătate a a celei de a doua reprize, joc încheiat cu o remiză echitabilă, o remiză în care ambele echipe au pierdut câte două puncte în lupta pentru ocuparea unui loc pe podium.

Oaspeții, fără două piese de rezistență, Horga suspendat pentru cumul de cartonașe și Blaji accidentat, încep mai bine jocul și în minutul 6 Serețean trimite mingea în transversală cu un șut de la 20 de metri, pentru ca 13 minute mai târziu să fie rândul lui N. Pop de la oaspeți să trimită mingea în transversală. Cum de cele mai multe ori ocaziile ratate se răzbună, gazdele deschid scorul în minutul 27, când la o neînțelegere între fundașii centrali ai oaspeților, mingea ajunge la Petrean care o trimite în poartă pe lângă portarul Rauș.

Până la pauză oaspeții ratează încă două ocazii mari, Persecă trimite cu capul puțin peste din careul mic la un corner executat de Serețean și Chindea care trimite tot cu capul, din colțul careului de 6 metri, puțin pe lângă la o diagonală a lui Conon.

Imediat după pauză N. Pop ia o acțiune personală încheiată cu un șut de la 18 metri scos de Gălățan de sub bară, apoi Petrean poate majora scorul dar scăpat singur cu Rauș este blocat de acesta, după care oaspeții egalează în minutul 60, când Leonte îi trimite o minge pe dreapta lui Chindea și acesta înscrie cu un șut din marginea careului de 16 metri.

Peste alte 10 minute oaspeții preiau conducerea pe tabela de marcaj, Conon trimițând în poartă din lovitură liberă de la 20 metri, pentru ca după 2 minute Ștețco să trimită mingea în bară. Gazdele egalează în minutul 74, la o minge lungă în careul oaspeților, Rauș scapă mingea din mână și Ștețco pe fază o trimite în poarta goală. Oaspeții resimt șocul golului primit și oaspeții preiau inițiativa forțând marcarea golului care să le aducă cele trei puncte puse în joc, ratând câteva bune ocazii prin Ștețco, Petrean și Hâlmu, astfel că fluierul de final al centralului Sângeorzan consemnează o remiză echitabilă.

Voința Cetate, antrenor Gabriel Bozga: Gălățan, Varvari, Nap, Georgiu, Recean, Nalați, Gotea, Ruscău, Hâlmu, Ștețco, Petrean.

Heniu Leșu, antrenor Leon Buhai: Rauș, S. Savu, Leonte, Sidor, Țilea, Conon, Chindea, Serețean, Persecă, T. Savu, N. Pop.

Sportulbistritean.ro






 | 251 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *