S-a tras cortina peste cea de-a doua etape a ligii a patra, o etapă destul de liniștită, la capitolul surprize putem consemna doar semieșecul Gloriei 2 pe terenul celor din Monor, victoria cu 4-0 reușită de Hebe Sângeorz Băi împotriva celor din Dumitra și proporțiile scorului în partida de la Maieru. Cifrele etapei a doua sunt:
– s-au marcat 28 de goluri, cu 10 goluri mai puțin decât în prima etapă, 21 reușite de gazde și doar 7 reușite ale oaspeților
– în 6 jocuri victoria a revenit gazdelor, 1 joc au câștigat oaspeții și 1 rezultat de egalitate
– scorul etapei a fost realizat de Silvicultorul Maieru, 10-0 împotriva celor de la Arcalia
– după două etape două echipe au obținut două victorii: Hebe Sângeorz Băi și Progresul Năsăud
– trei echipe n-au obținut nici un punct după două etape: Luceafărul Șieu, Real Arcalia, Victoria Uriu
– în fotoliul de lider în clasamentul golgeterilor, după două etape, s-a instalat Lazăr Boldiș de la Maieru, nimeni altul decât golgeterul ediției precedente a campionatului. Boldiș a reușit cinci goluri în partida din etapa a doua.
– s-au acordat 27 cartonașe galbene, 10 gazdelor și 17 oaspeților






Ultimele comentarii