Liga a 4 -a: Arcalia e la a doua neprezentare și riscă excluderea!

Alba – neagra de Arcalia continuă cu un nou episod demn de cărțile pentru copii: echipa de seniori a Arcaliei nu s-a prezentat la jocul de la Negrilești, motivând că nu au avut cu ce să se deplaseze. Asta în condițiile în care echipa de juniori, antrenată de Anghel Lăcătuș s-a îngrămădit și ea cum a putut în câteva mașini mici și a ajuns la Negrilești. Acolo unde s-a prezentat onorabil, câștigând meciul cu 9 – 1 și continuând să spere la primele locuri.

Asta dacă AJF nu va decide excluderea Arcaliei din campionat, echipa fiind la al doilea meci nejucat, după cel cu Cetate de acum 2 săptămâni. Surse din cadrul Asociației Județene merg pe varianta excluderii echipei de seniori cu permiterea juniorilor, aceștia fiind doar împrumutați la această echipă, să continue să joace până la finalul acestei ediții de campionat.

Cel mai interesant lucru e că la Negrilești s-a aflat în tribune chiar președintele în acte al al Arcaliei, Ioan Timiș, care a aflat abia înainte de meci că echipa nu se va prezenta.

Singura echipă care ar avea de câștigat de pe urma retragerii Arcaliei e Victoria Uriu, care ar mai agonisi 3 puncte în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

sportulbistritean.ro

 | 483 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *