Unul dintre cei mai valoroși atacanți ai Ligii a 4-a, Andrei Fodor, se poate lăuda cu o performanță rară în fotbalul de la noi din județ: cinci campionate câștigate cu cinci echipe diferite: Voința Mariselu, Olimpia Șieuț, Progresul Năsăud, Voința Cetate, Prosomes Feldru. Deși a ieșit campion de 5 ori, Andrei a jucat în liga a 3-a doar la o echipă, Laminorul Beclean, culmea, fără să câștige cu aceasta campionatul.
Prima echipă cu care a câștigat campionatul a fost Olimpia Șieuț, Fodor fiind coleg aici printre alții cu Simionca, Atanasoaie, Opran, Todoran, Ionel Simionca, Nechita. Nici de această dată nu a avut norocul de a juca în Liga a 3-a, Sieutul vânzând locul unei alte echipe.
Primul baraj l-a jucat în 2006, când la Borsec, Progresul Năsăud a pierdut dramatic în minutul 117 meciul cu Fălticeni, 3 – 4. Sportul bistrițean a fost acolo și i-a acordat lui Fodor nota 5, menționând că starea terenului de joc (a plouat tot meciul) l-a împiedicat să-și pună în valoare calitățile sale tehnice. Antrenor era Valer Someșan iar echipa din Năsăud era formată din Șinar, Burduhos, Cosneac, Chitul, Someșan, Bresfelean, Groza, Pop Călin, Tomoioaga, Avadanei, Alin Moldovan, Algeorge.
Nici anul 2007 nu a adus promovarea, Voința Cetate, unde Fodor juca alături de Opran, Feyer, Titi Voica, Leo Ilieșiu, Sara, Gaborean, pierzând barajul de la Reghin, 0 – 1 cu Rarăul Câmpulung. Ziarul nostru a fost prezent și la acest meci și i-a acordat nota 6 lui Fodor, menționând că a fost jucătorul care a tras primul șut pe poartă.
Sezonul 2009 – 2010 a adus alt succes în cariera lui Fodor, cu celebra echipa a lui Brendea, Voința Mariselu. Imediat după terminarea campionatului însă, lucrurile au luat o întorsătură urâtă, echipa destramându-se și nemaiinscriindu-se în campionat.
Ultimul baraj l-a jucat în comuna harghiteană Porumbeni, Prosomes Feldru, campioana județului în sezonul 2011 – 2012 pierzând cu 3-1. Fodor a fost folosit 68 de minute de antrenorul Mandrean, într-un meci în care jucătorii din Feldru nu au avut nici o șansă. Au jucat Sângeorzan, Celsie, Bălan, Iusan, Mandrean, Clapa, Tomoioaga, Albuț, Cosneac, Fodor, Horga.
Andrei Fodor mai are și două Cupe ale României, faza județeană, cu Mariselu și cu Cetate, toate aceste lucruri făcându-ne să scoatem pălăria în fața lui și să îl felicităm pentru tot ceea ce a făcut în fotbalul județean.
Mai multe fotografii cu Fodor găsiți pe pagina noastră de facebook!
sportulbistritean.ro









Ultimele comentarii