Liga a 3-a: Revanșa lui Coroian! Gloria învinsă la Cugir de fostul ei antrenor: 3-2!

Cristian Coroian a plecat de la Bistrița cu coada între picioare, neplătit cu lunile și învins de 3 ori în primele 4 etape! A preluat echipa din Cugir și a revigorat-o, ducând-o pe podiumul seriei, o performanță pentru echipa din județul Alba. Astăzi, Coroian a avut un meci greu cu echipa lui de suflet, pe care l-a câștigat cu multă trudă.

Gloria s-a văzut condusă din minutul 7, cu un șut din careu, la colțul lung. Bistrițenii s-au repliat rapid și au lăsat senzația că întorc jocul, după ce Jarda a egalat din penalty în minutul 16, iar gazdele au rămas în 10, portarul Gurincu fiind eliminat.

Dar jucătorii lui Coroian au strâns din dinți, au luptat mai mult și au intrat la pauză în avantaj, după ce Cârstean a marcat în minutul 41 tot din careu, tot la colțul lung, 2-1.

Imediat după pauză, arbitrajul o dă pe compensare și în minutul 49 gazdele sunt cele care au o lovitură de pedeapsă, la un fault asupra lui Itu. Avramescu duce scorul la 3-1 și Gloria înghite cu greu umilința de a se vedea condusă cu un om în plus pe teren. Rogozan are o zvâcnire de orgoliu și marchează un gol senzațional în minutul 54, cu un șut în vinclu, 3-2, dar bucuria Gloriei e de scurtă durată. În minutul 75, Dobrea vede al doilea cartonaș galben, e eliminat și ultimul sfert de oră se joacă 10 la 10. O. Bucur are șansa egalării de două ori în vârful ghetei, dar ratează copilărește și victoria e a gazdelor.

Metalurgistul: Gurincu – Tăban, Petcu, Dulap, Medeșan – S. Mureșan, Avramescu, Bratima, M. Neagu – Itu, Cîrstean; rezerve V. Ignat – Tothăzan, Negură, Iovănescu, Bold, A. Mutu, Necșulescu. Antrenor Cristian Coroian

Gloria: R. Pop – Budăcan, Bolboș, Hlinca, Dobrea, Fl. Alexandru, Jarda, Rogozan, O. Bucur, Brumă, Al. Pop; rezerve Bodiu – Colța, Cilean, Siplăcan, Țegle. Antrenor Antrenor Valer Săsărman.

sportulbistritean.ro






 | 488 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *