Gloria a pierdut la Motru cu 2-0 și a ratat șansa de a reveni pe prima poziție a clasamentului seriei a doua din Liga a doua.
Bistrițenii au avut ocazia să deschidă scorul în minutul 36, când Nalați a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea s-a dus puțin peste poartă. În prelungirile primei reprize, minerii au marcat primul gol prin Răduca, cu un voleu din 12 metri, după o centrare de pe stânga.
În partea secundă, același Nalați e din nou aproape de gol, dar de data aceasta a nimerit transversala cu un șut de la 12-13 metri de poartă. Golul egalării n-a venit nici din gheata lui Curtuiuș, care a scăpat singur cu portarul în minutul 58 și a tras pe lângă poartă. Gazdele au dat lovitura decisivă în minutul 70 la o centrare a lui Răduca. Albuț a respins în față și Chirea a reluat cu latul în poartă pentru 2-0.
Pe final, Gloria a jucat 10 minute cu un om în plus, după ce Stanciu de la oaspeți a fost eliminat la al doilea avertisment, dar bistrițenii n-au mai reușit nimic notabil.
Minerul: D. Popescu – Trașcă, A. Dicu (cpt.), Nueleanu (13 Unguru), C. Laurențiu – Speroni, V. Rada, N. Stanciu, Răduca – Trifu, Stoenac (54 Chirea)
Gloria Albuț (cpt.) – Å¢ârcă, Chibulcutean, Fizeșan, Polgar – Budăcan (65 Stancu), Nalați (65 Roșu), Feher, Chițu – Brumă, Negruț (49 Negruț)
Arbitru: Ionuț Coza (Cernica); Asistenți: Vlad Bârleanu și Alexandru Midvichi (ambii din București)
Ultimele comentarii