Sâmbătă, în Capitală, s-a desfășurat Campionatul Național de 10 km pe șosea – categoria Under 20, competiție organizată alături de Crosul USAMV, ambele având loc pe aceeași distanță, dar cu clasamente distincte. Evenimentul a reunit sportivi de top din întreaga țară, confirmând încă o dată interesul crescut pentru probele de fond pe șosea.
În cadrul acestei competiții, Lenuța Constantin, atletă legitimată la CSM Bistrița și pregătită de antrenorul Emil Rusz, a avut o evoluție de excepție. Ea a reușit să obțină titlul de campioană națională la categoria Under 20 în proba de 10 km pe șosea, confirmând forma foarte bună în care se află. În plus, s-a impus și în clasamentul general al Crosului USAMV – proba Open 10 km, cucerind și aici locul 1.
La finalul competiției, antrenorul Emil Rusz a transmis un mesaj de recunoștință:
„Mulțumesc Clubului Sportiv Municipal Bistrița și, în mod special, Primăriei Lunca Ilvei și domnului primar Flaviu Lupșan, precum și tuturor celor care ne sprijină și ne apreciază munca!”
Performanțele Lenuței Constantin confirmă valoarea școlii de atletism bistrițene și promisiunea unor rezultate importante și în competițiile viitoare.
foto: stiribn.ro


Ultimele comentarii