Mulți suporteri ai Gloriei au râs pe sub mustață la începutul sezonului, când mai mulți jucători ai Gloriei au fugit la Pojorâta, într-o comună cu 3000 de locuitori din județul Suceava. Dar iată că acum, echipa din Bistrița e în pragul desființării, iar Bucovina Pojorâta a reușit o promovare istorică în Liga a doua.
Ieri, toată comuna a fost la meci, în frunte cu prefectul județului Suceava! Pojorâta întâlnea pe Știința Miroslava, într-un meci de care pe care, decisiv pentru promovare. La Pojorâta au intrat titulari 4 bistrițeni: Patca, Sebi Rus, Pădurariu și Colța, iar al 5-lea a fost rezervă, Bolbos, și a intrat pe parcurs. De-a lungul campionatului au mai jucat la Pojorâta alți 3, Mureșan, Platon, Antonescu, dar ei s-au pierdut pe traseu. La oaspeții din Miroslava, portarul Raul Avram, fiul fostului primar din Prundu Bârgăului, liderul echipei, a lipsit, fiind suspendat.
Bucovinenii din Pojorâta au deschis scorul în minutul 5 prin Buhăceanu, dar Miroslava a egalat 10 minute mai târziu. Meciul s-a jucat pe contre până spre final, când Paul Colța a adus o bucurie de neimaginat în tabăra gazdelor.
Și-a făcut mingea pe dreptul la vreo 20 de metri un pic lateral stânga și a șutat peste portar, la colțul lung, în stilul lui Hagi cu Columbia (video min 5:10).
Cu acest gol de 2-1, Colța a băgat în buzunarul coechipierilor săi prima de 1000 de euro de căciulă, promisă pentru promovare. Însă nici de-a lungul campionatului, nu le-a mers rău bistrițenilor, care au încasat un salariu lunar de 1000 de lei și prime de 150 de lei acasă și 300 de lei în deplasare. Echipa este susținută în mare măsură de Primăria Pojorâta și se mai ajută cu câțiva sponsori locali.





Ultimele comentarii