Una dintre surprizele etapei a șasea a campionatului ligii a patra s-a consemnat la Livezile, unde Voința din localitate, echipă venită din liga a cincea a învins fără drept de apel mult mai titrata echipă Viitorul Lechința, deținătoarea fazei județene a Cupei României.
Ambele echipe au abordat acest joc cu blazonul șifonat în etapa trecută, atât echipa din Livezile cât și cea din Lechința au pierdut în etapa trecută cu 4-1, gazdele fiind învinse acasă de ACS Dumitra, în timp ce oaspeții au pierdut pe terenul celor de la Gloria 2.
Partida a fost câștigată de gazde, mult mai ușor decât se așteptau, după un joc în care oaspeții au arătat că încă nu se regăsesc în acest start de campionat.
Gazdele încep bine jocul și în minutul 4 Bîrlean este faultat în careu, dar D. Burcutean ratează penalty-ul, după care până la pauză urmărim un joc de luptă la mijlocul terenului în care cele mai mari ocazii le au gazdele prin Felner care trimite mingea în bară în minutul 26 și Spân care ratează în situație de unu la unu cu portarul.
După pauză gazdele prind mai mult curaj și în minutul 60 reușesc să deschidă scorul, Felner trimite un șut de la 18 metri și mingea se oprește în vinclul porții lechințenilor. Gazdele se desprind definitiv în prelungiri, în minutul 92 Bâzdâră scapă singur cu portarul Gianini și înscrie după ce recuperează mingea trimisă în portar, pentru ca în minutul 94 Bîrlan, cel mai bun jucător de pe teren, ia o acțiune pe cont propriu de la centrul terenului și de la 20 de metri o trimite în poartă stabilind astfel scorul final, Voința Livezile – Viitorul Lechința 3-0.
Voința Livezile: Pop, Truțiu, Arcălean, Tot, D. Burcutean, Bîrlean, Răzvanță, Spân, Felner, Bâzdâră, Vultur. Au mai jucat: Gordea, Sbîrci
Viitorul Lechința: Gianini, Andrieș, Ploscar, Marica, C. Pop, Hipi, Negrea, Tomoioagă, Coste, Horga, Halas. Au mai jucat: Boaru, Rus.
Alin Burcutean, președinte Livezile:”Am câștigat un un joc mai ușor decât ne așteptam. Dacă la începutul jocului ne gândeam că am fi mulțumiți și cu un rezultat de egalitate, odată cu trecerea timpului ne-am dat seama că putem câștiga acest joc”.
Ghiță Negrea, antrenor-jucător Lechința:”Am făcut o primă repriză destul de bună, după care în repriza a doua am jucat slab, am făcut unele greșeli impardonabile pentru nivelul ligii a patra. Jucătorii trebuie să înțeleagă că au mai trecut anii peste noi, iar dacă nu mai facem pregătire în cursul săptămânii, acest lucru se vede duminica la joc. Victorie meritată a gazdelor, iar noi sper să ne revenim cât mai repede din această pasă neagră prin care trecem”.
Leon Buhai / sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii