Lăcătuș, Belodedici și Sănmărtean vin la inaugurarea stadionului din Sîngeorz Băi!

Trei fotbaliști legendari vor participa sâmbătă la evenimentul care marchează inaugurarea stadionului din Sângeorz Băi. Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici și Lucian Sănmărtean au răspuns afirmativ la invitația lui Gabi Balint, cel de-al patrulea internațional, de data aceasta în postură de gazdă, în orașul său natal. Nu e exclus să participe și Viorel Moldovan, care nu a confirmat încă din cauza unor probleme personale, dar care s-a arătat tentat de invitația din județul în care a început fotbalul.

Complexul Sportiv din orașul Sângeorz-Băi, investiție de peste 3 milioane de euro prin Compania Națională de Investiții (CNI), a fost finalizat pe amplasamentul vechiului stadion și asigură funcțiunile pentru desfășurarea de activități sportive la standarde europene, oferind un teren de fotbal modern, tribună acoperită cu peste 500 locuri pe scaune, vestiare, clădire administrativă, parcare.

Festivitatea va începe la ora 12.00, fiind urmată de un meci amical între fostele glorii ale fotbalului din Sîngeorz Băi.

 | 4.351 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *