Juniorii II LPS au încheiat sezonul cu două victorii
Juniorii II LPS Bistrița, antrenați de soții Ileana și Sorin Berbecar, au încheiat actualul sezon al Campionatului Național de juniori odată cu turneul 5, disputat la Odorhei. Chiar dacă anul acesta nu aveau cum să se califice din cauza vârstei (ei fiind mai
mici decât adversarii lor), au încheiat ultima etapă cu două victorii, una importantă, în fața ocupantei locului 2, Unirea Cluj, scor 28-27 pentru bistrițeni. Echipa LPS Bistrița a mai trecut de LPS Tg.-Mureș, însă a trebuit să se recunoască învinsă în fața celor din Sighișoara și Odorhei. Pentru LPS Bistrița au jucat: Cojocaru, Petruț, Bejan, Vancea, Aldica, Kerecheș, Muscar, Diț, Măricuț, Tocaciu, Todoran, Țăranu, Strugari, Persecă.
Ultimele comentarii