Juniorii A ai Gloriei Bistrița, antrenați de Dorel Zegrean, s-au impus pe teren propriu în fața echipei Unirea Dej,
scor 3-1. Bistrițenii au fost conduși cu 1-0, încă din debutul partidei, dar au trecut în avantaj până la pauză, prin golurile marcate de Varga și Patca, în urma a două lovituri de colț. Scorul final al întâlnirii a fost stabilit de Pădurariu, care înscris cu un șut din interiorul careului, după o acțiune personală, în minutul 90. „A fost practic primul meci al nostru din acest retur, ținând cont că în prima etapă nu am jucat la Baia-Mare. Nu a fost un joc tocmai reușit, dar de bucurăm că am obținut victoria care ne menține pe locul al treilea în clasament” a declarat Dorel Zegrean, antre-norul Gloriei Bistrița.
Pentru Gloria au evoluat: Istrate; Oroian, Patca, Ștefănuș, Oltean, Simionca, Rus, Hazbei, Vasilichi, Varga, Pădurariu.
Au mai intrat: Raul Moldovan, Jeican, Biță.
Juniorii B ai Gloriei Bistrița au re-mizat acasă cu Unirea Dej, într-un meci foarte disputat, în care oaspeții aveau nevoie de victorie, pentru a se menține în plutonul echipelor care se califică la faza zonală. Doar că bistrițenii le-au încurcat planurile, reușind o evoluție foarte bună. Fotbaliștii lui Horațiu Pâr-țiu au condus de două ori, des-chizând scorul printr-un autogol au oaspeților și marcând pentru 2-1 prin Bolfă. Unirea Dej a marcat din două faze fixe. „A fost un joc excelent, pe care lam controlat. Am condus de două ori și
ne-au egalat de fiecare dată pe fondul unor greșeli de plasament ale portarului. În ultimele mi-nute, am avut șansa să câștigăm, am mai ratat o ocazie” a declarat Horațiu Pârțiu.
Pentru Gloria au evoluat: Uilean; Jarda, Echim, Avram, Imbuzan, Mici, Bolfă, Sîplăcan, Colța, Brumă, Codreanu.
Au mai intrat:
Iuga, Pătrășcan,
Oniga, Câțcăuan.
Ultimele comentarii