Grupele U13 și U14 ale Gloriei 2018 se află într-un stagiu de pregătire centralizat la Poiana Ștampei!
Juniorii născuți în 2011 și 2012 au început cantonamentul cu un antrenament de acomodare desfășurat în nocturnă, urmând să aibă, pe parcursul întregii perioade, câte două sesiuni de pregătire în fiecare zi. Acest stagiu, care se va desfășura până duminică, reprezintă o etapă importantă în pregătirea echipelor pentru competițiile ce urmează.
După cantonament, grupa U14 are un program intens de meciuri de verificare. Elevii antrenați de Marius Curtuiuș vor întâlni echipa de senioare a clubului, dar și formațiile Viitorul Cluj, Avântul Reghin și Unirea Dej, ca parte a pregătirilor pentru reluarea campionatului Ligii Elitelor, care este programată să înceapă pe 16 martie.
În paralel, grupa U13, sub îndrumarea antrenorului Radu Apostolache, va avea propriile meciuri amicale după finalizarea cantonamentului. Micii fotbaliști vor juca împotriva formațiilor Academica Recea, Viitorul Cluj, Unirea Dej și Avântul Reghin, pregătindu-se astfel pentru debutul Ligii Elitelor, care va avea loc pe 15 martie.






Ultimele comentarii