Juniorii D ai Școlii de Fotbal ”Viorel Moldovan” au trecut de faza zonală cu victorii pe linie
Săptămâna trecută a avut loc, la Satu-Mare, faza zonală la fotbal – juniori D. „Viorel Moldovan” pleca favorită, respectându-și acest statut, adversarii neavând nici o șansă în fața bistrițenilor. Ș.F. „Viorel Moldovan” a trecut pe rând de Tisa Sighet, cu 6-3, de LPS Satu-Mare, cu 8-1, și de Viitorul Zalău, cu 7-1. Jucându-se în sistem fiecare cu fiecare, elevii lui Leon Buhai au terminat pe primul loc în grupă, calificându-se la turneul semifinal, unde vor da piept cu Șc. de Fotbal ”Gică Popescu” din Craiova, FC Bihor, Petrolul Ploiești, Kinder Tg. Mureș, Steaua și Dinamo.
Turneul semifinal va avea loc în perioada 6-10 iunie, locul de desfășurare urmând a fi stabilit în zilele viitoare. Antrenorul Leon Buhai ne-a declarat: ”Am reușit să ne calificăm fără probleme. Urmează turneul semifinal, unde ne va fi cu siguranță mult mai greu. Însă, cu puțină șansă la tragerea la sorți, sperăm să ne calificăm în finală. Avem șanse mari, mai ales că la această grupă de vârstă nu am mai pierdut de un an și jumătate”.
Pentru ”Viorel Moldovan” au jucat: Stehuța, Bodiu, Cete, Neamți, R. Pop, Szekely, Peica, S. Pop, Encian, Neagoș, Fizeșan, Chereja, Platon, Târnovan, Zbânca, Deac, Ganea, Dura, Irini, I. Pop, Șpan.
Ultimele comentarii