Juniorii D ai Gloriei au câștigat turneul din Besancon
Echipa de juniori D a Gloriei Bistrița a câștigat Turneul Internațional al Micilor Campioni. Competiția a avut loc în Besancon, localitate din Franța înfrățită cu Bistrița. Au fost înscrise în competiție 24 de formații. Gloria a învins pe Arbois Sport 4-0, ES Dannemarie-sur-Crete 3-0, AS Pirey 2-0, SC Clemenceau Besancon 2-0, FC Pontcharra 2-0, toate meciuri în faza grupelor. Apoi, în sferturi, Gloria lui Bogdan Florea a trecut de FC Vendenheim cu 3-0, iar în semifinală a învins pe SC Clemenceau Besancon cu 1-0. Bistrițenii au câștigat finala în fața echipei Besancon RC, în urma loviturilor de departajare. Florea a folosit lotul de jucători format din: Sima, Qer, Macavei, Imbuzan, Beldean, Peica, Hedeș, Chițcăuan, Bayan, Palage, David, Sigartău, Rus, Buta, Stoica, Ursa, Chiș, Lupușor.
Ultimele comentarii