Atacantul brazilian Aluisio Chaves Ribeiro Moraes Junior, golgeterul Gloriei, a ocupat locul 2 în ancheta de sfârșit de an a cotidianului Gazeta Sporturilor, „Superlativele GSP”, la categoria „Cel mai bun fotbalist străin din Liga I în 2010”.Jucătorul Gloriei a totalizat 18 puncte în urma votului cititorilor, al redactorilor GSP si GSP TV, și al reprezentanților cluburilor de Liga I (președinti, antrenori, căpitani de echipă).
„Fără să mă considerați un închipuit, mă așteptam într-o oarecare măsură. Am avut un an bun, mi-au ieșit multe”, a declarat pentru realizatorii anchetei Moraes Junior, care a fost cel mai productiv stranier în 2010, cu 18 goluri marcate.
Atacantul de 23 de ani a venit la Bistrita în ianuarie 2010 și a debutat în Liga I la data de 20 februarie, în meciul cu FC Timișoara, scor 0-0. A făcut un retur de excepție (17 partide/10 goluri) în sezonul trecut, devenind golgeterul celei de-a doua părți a campionatului. În turul actualei ediții a Ligii I, a evoluat în 15 partide și a înscris de 8 ori, fiind cel mai bun marcator al echipei noastre.
Moraes a fost votat de președinții Ioan Horoba (pe 2), Silvian Cristescu (pe 4), Alin Buzărin (pe 5), Marius Stan (pe 2), Vasile Șiman (pe 1), Florian Walter (pe 3), Eugen Pârvulescu (pe 3), Mihai Stoica (pe 1 la egalitate cu Eric), Felix Grigore (pe 5), Jean Pădureanu (1), Aurelian Băbuțan (3), Adrian Porumboiu (2). Dintre antrenori, Ionuț Badea, Octavian Grigore și Nicolae Manea l-au văzut pe Moraes pe locul 1, dintre căpitani Robert Ilzes, Boștină, Pintilii, Maftei și Albuț au votat cu Moraes pe primul loc iar dintre jurnaliști Alin Fornade, Radu Naum, Dan Udrea sau Cătălin Å¢epelin sunt printre cei care cred că Moraes a fost în 2010 cel mai bun stranier.
Cum au votat bistrițenii
Jean Pădureanu: 1. Moraes 2. Eric 3. Wesley 4. Culio 5. Szukala
Nicolae Manea: 1. Moraes. 2. Wesley 3. Eric 4. N Doye 5. Spadacio
Călin Albuț: 1. Moraes 2. Eric 3. Grahovac 4. Kuciak 5. Spadacio
Adrian Linca
Ultimele comentarii