Domnule Crăciun, v-a plouat bine în acest cantonament?
Da, ne-a cam plouat. Dar printre ploi am reușit să ne ținem antrenamentele în așa fel încât să continuăm ce am reușit în anii precedenți. Fetele au multe modele în față și mă bucur că le copiază.
           Câte jucătoare mai aveți din echipa care a câștigat campionatul național?
Mai avem 6 din acea echipă. Celelalte sunt junioarele II de anul trecut și celelalte fete care nu au participat efectiv la câștigarea campionatului.
           Cum sunt condițiile de la Piatra Fântânele?
Eu vreau să felicit conducerea LPS pentru aceste condiții. Dacă aș fi antrenorul vreunui lot național, oricare, aici aș veni cu el. Aici există tot ce-și dorește un antrenor.
           Veniți aici de aproape 10 ani. Poate fi socotit acest cantonament un fel de secret al succeselor dumneavoastră?
Poate că da. Vin în fiecare an cam în aceeași perioadă. Apoi cobor în sală, la mingi și la meciuri.
           După ce ați câștigat Campionatul Național de junioare 1 ați avut oferte de a antrena în alte părți, chiar la senioare? De ce ați rămas?
Nu mă vedeți pe mine prea repede plecând de la LPS. Cel puțin 3 ani de acum înainte. Fiindcă tot ce vedeți aici e selecționat de mine. Și aceste fete sunt extraordinare și foarte pornite pentru a face handbal de performanță. Și apoi, chiar dacă am avut oferte financiare mai bune, nu pot uita că acest liceu mi-a asigurat pâine în ultimii 30 de ani și nu-l pot trăda niciodată.
           Dați-ne numele noilor vedete de la LPS, care vor călca pe urmele lui Joldeș, Tetean sau Olteanu.
Nu pot încă să vă dau nume fiindcă n-ar fi corect față de fete. Dar vă pot asigura că sunt cel puțin 5 nume la fel de promițătoare ca și cele 3.
| 534 vizualizări
Ultimele comentarii