Ionuț Rada, invitatul puștilor de la Arcadia Bistrița!

Fostul fotbalist Ionuț Rada a participat la o întâlnire cu copiii clubului bistrițean Arcadia, desfășurată ieri, în sala de sport a Școlii Generale 4.

Rada, care a adunat în cariera sa aproape 300 de meciuri în prima ligă, cele mai multe la Craiova, Rapid, Steaua și CFR,  a împărtăşit elevilor experienţele lui de glorie şi cele mai grele momente din carieră. De asemenea, el a subliniat importanţa pe care o are educaţia prin sport și nu numai în viaţa unui copil.

Invitatul a vorbit și despre cartea intitulată „Vreau să joc”, care conţine poveşti din viaţa sa şi subliniază dorinţa necontenită de a se bucura de fotbalul românesc. El le-a arătat puștilor colecţia sa impresionantă de tricouri, schimbate cu o serie de superstaruri ale fotbalului mondial precum Darren Fletcher, Fredy Guarin, Francesco Totti sau Hakan Chalhanoglu. Apoi a condus un antrenament, spre bucuria și admirația juniorilor de la clubul bistrițean.

 Clubul Sportiv Arcadia, fondat recent de patru foști fotbaliști bistrițeni, Marius Ștefoi, Andrei Olariu, Vlad Ștefoi și Adrian Danci a promis că va aduce de entuziasm și pasiune în lumea sportului din regiune.

Cu un motto puternic, „Creștem Oameni – Modelăm Caractere – Antrenăm Viitori Fotbaliști!”, clubul propune oportunități tinerilor talentați în zonă, încurajându-i să viseze la fotbalul mare.

O caracteristică distinctivă a clubului Arcadia este baza sa solidă, construită în jurul antrenorului de copii și juniori Dorel Cilean, fost mare fotbalist bistrițean și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniul său din județul Bistrița- Năsăud.

Clubul Arcadia pune accent și pe educație, promovând modelarea unei mentalități profesioniste și a unui fotbalist complet. Cu acest scop, se vor oferi cursuri și mentorat, inclusiv cursuri de Cultură Civică, Limba Engleză și Educație Financiară, precum și alte întâlniri cu jucători exponențiali din Liga Națională.

 | 793 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *