Dacă atletimul ar fi un sport în care s-ar învârti sumele de bani care se întâlnesc în fotbal, Ioan Zanca ar fi fără îndoială unul dintre cei mai bogați antrenori din țară. Prin mâna lui au trecut de-a lungul anilor cele mai bune atlete ale Bistriței și unele dintre cele mai mari nume ale atletismului românesc.
De peste 30 de ani nu este atlet în Bistrița care să nu-i fi trecut prin mâni antrenorului Ioan Zanca, fie că vorbim de campioane olimpice, mondiale, europene sau recordmene naționale, majoritatea fetelor din județ care și-au făcut un nume în atletism, fie că e vorba de probele de sprint sau de cele de semifond, au fost descoperite de el. Gabriela Szabo, Doina Melinte, Anuța Cătuna sau Maria Cioncan, sunt doar câteva dintre fetele care și-au început cariera la Bistrița.
Ioan Zanca s-a născut pe locul pe care acum își are biroul, atât doar că pe acea vreme în zona actualei Săli Polivalente erau case de locuit. „Parcul, stadionul, malul râului Bistrița, au fost locurile în care mă jucam atunci când eram mic și pe unde alergam încă înainte de a începe să fac atletism. Prin clasa a V-a am fost descoperit de un profesor de sport sas de la Liviu Rebreanu, care m-a atras către atletism și cam așa a început cariera mea în acest sport”, povestește Zanca despre vremurile când era el însuși unul dintre copiii care alergau prin parc încercând să scoată timpi cât mai buni. Proba sa preferată a fost cea de 110 metri garduri, la care a obținut și cele mai bune performanțe în cariera de atlet.
„Nu m-am descurcat cu fotbalul, eu știam să fug doar drept”
De când a început să practice atletismul, întreaga viață și-a dedicat-o acestui sport, asta deși în facultate a învățat toate sporturile care se practicau îân România. „Pe vremea când eram eu student, Facultatea de Educație Fizică era foarte grea și foarte serioasă. Am învățat nu doar atletism ci toate celelalte sporturi, de la haltere până la schi și fotbal. De altfel cu fotbalul mi-a fot cel mai greu, nu mă descurcam nicicum pentru că eu știam să fug doar drept”, se distrează antrenorul bistrițean când își amintește de tinerețile sale.
Paradoxul carierei sale în lumea atletismului este acela că în timp ce a făcut performanță ca și atlet pe probele de sprint a practicat și mai ales a antrenat atleți care au obținut performanțe mondiale la probe de semimaraton. „Atunci când eram eu student, Bistrița era sub administrația Clujului și nu prea aveam noi dotări în această zonă. Așa că s-a pus problema ce probe se pot face aici, unde aveam la dispoziție pentru antrenament parcul, malul râului și Pădurea Ghinzii. Soluția a fost simplă, semimaraton și aruncări de greutăți pentru că aveam terenul de sport de la Liviu Rebreanu, care se preta pentru așa ceva. Acesta este motivul pentru care s-a ajuns ca Bistrița să dea țării așa de multe atlete care au făcut performanță pe probe de semimaraton.
De asemenea nu sunt de neglijat nici condițiile climatice de aici, mai ales din zona de munte. Iar rezultate au fost. Unele dintre cele ami bune atlete bistrițene, Maria Cioncan sau Anuța Cătuna s-au tras de acolo”, povestește Zanca.
„Nu poți avea 10 pe linie la școală, după ce alergi 26 de kilometri la antrenament”
Antrenorul face o comparație între zonele de munte de la noi și Kenya, țara din care se trag cei mai buni atleți de probe lungi din lume. „În Kenya, de exemplu, relieful este înalt, ei au platouri întinse la altitudini foarte mari, iar casele sunt la câte patru-cinci kilometri una de alta, iar școala este poate la 10-15 kilometri. Copiii de acolo încep să alerge încă de mici, pentru că sunt obligați să se deplaseze repede pe distanțe mari”, explică antrenorul.
Ioan Zanca mărturisește că în ultimii ani încearcă o reorientare a atletismului bitrițean spre probele tehnice, pe distanțe mai scurte, dar din păcare, marea problemă care apare este cea a copiilor care să practice acest sport. „Noi foarte rar am avut parte de băieți care să facă performanță, pentru că băieții care vor să facă sport se orientează spre fotbal. Este mult mai popular și, de ce să nu recunoaștem, se câștigă mult mai mulți bani. Dar acum nici fetele nu mai sunt interesate de atletism pentru că preferă sporturile de agrement sau nu mai fac deloc sport din cauza studiilor, pentru că orice s-ar spune nu poți și sport de performanță și să te ții foarte bine de carte. De la un copil care aleargă 26 de kilomteri zilnic, nu te poți aștepta să aibă doar note de zece pe linie”, își arată dezamăgirea Zanca.
„Am câștigat cu sportivii mei peste 500 de medalii”
De-a lungul celor peste 30 de ani de antrenorat, din mâinile lui Ioan Zanca au ieșit nume uriașe în lumea atletismului românesc și chiar mondial, dar bistrițeanul regretă toruși numeroșii campioni pe care i-a scăpat printre degete. „Am obținut prin elevii mei de-a lungul carierei peste 500 de medalii, dar pe lângă sutele de campioni am pierdut mii de copii talentați care au renunțat din diferite morive. Sunt atâția factori care trebuie să se alinieze perfect pentru ca un copil să ajungă campion încât sunt imposibil de enumerat. Să nu uităm totuși că noi aveam de-a face cu sportivii în cea mai dificilă perioadă, a adolescenței, atunci când este foarte ușor să-i pierzi, pentru că trebuie să-i faci să vină cu drag să facă ceva ce, să fim sinceri, nu este ușor și nici foarte plăcut”, mărturisește antrenorul Ioan Zanca.
Mihai Mincă
Ultimele comentarii