Situație cel puțin ciudată la Clubul Gaz Metan Mediaș. Oficialii clubului susțin că președintele Ioan Horoba a fost suspendat din funcție, în timp ce Horoba susține că s-a autosuspendat. Reprezentanții Clubului Gaz Metan Mediaș susțin că președintele Ioan Horoba a fost suspendat din funcție în urma apariției unei posibile situații de conflict de interese, scrie ziarul sibian Tribuna.
''În urma auditului anual făcut la Clubul Gaz Metan Mediaș, s-a dispus suspendarea din funcție a președintelui Ioan Horoba până la clarificarea unor aspecte ce țin de o posibilă situație de conflict de interese. În perioada următoare va fi realizată o verificare de către o casă de avocatură specializată care să emită un punct de vedere avizat. Până în momentul în care se va lămuri acest aspect, Clubul Gaz Metan va fi reprezentat de către Directorul General Adjunct Iosif Biro", se arată în comunicatul de presă al clubului Gaz Metan Mediaș.
De cealaltă parte, Ioan Horoba susțin că s-a autosuspendat din funcție începând de marți, 22 decembrie 2015. Horoba a declarat că a decis să se autosuspende pentru a se lămuri o problemă legată de incompatibilitate. "Nu am fost suspendat din funcție, ci m-am autosuspendat eu. Am luat decizia de a mă autosuspenda pentru a se lămuri o problemă de incompatibilitate. Sunt convins că nu sunt incompatibil, însă am luat decizia de a mă autosuspenda pentru a se lămuri toată această problemă", a declarat Ioan Horoba pentru tribuna.ro





Ultimele comentarii