Ioan Horoba, invitat luni la emisiunea Corner de la Radio Someș, și-a spus punctul de vedere față de situația actuală a Gloriei. Fostul conducător al clubului bistrițean nu agreează varianta înființării unui nou club care să fie înscris în Liga a 5-a și spune că e păcat să se piardă doi ani prin ligile inferioare.
”Mi-au cerut sfatul și le-am spus că, odată obținut un drept de participare în Liga a treia, e păcat să pierzi 2 ani degeaba în loc să te concentrezi pe acest club, care are deja o altă identitate sportivă, un certificat nou primit de la MTS și care nu are nimic în comun cu defuncta ACF Gloria. M-am consultat și cu juriștii FRF care mi-au spus că primăria poate finanța Gloria Progresul, fiindcă acest club s-a desprins din unul aflat în insolvență și nu în dizolvare sau lichidare așa cum prevede legea. Însă, eu sunt un om tranșant și pot să spun ce s-a întâmplat între Primărie și Gloria.
Asocierea dintre Consiliul Local și Gloria e din anul 2000. Cei care trebuiau să se ocupe de documente în cadrul clubului, nu o făceau chiar cum trebuia, fiindcă așa e la fotbal, dezordine. Actele ajungeau târziu la Primărie, nu erau întocmite întotdeauna așa cum trebuia și cei carerăspundeau erau funcționarii primăriei, chiar dacă toată lumea era bine intenționată.
Autoritățile s-au săturat la un moment dat și i-au spus și domnului primar, gata, nu e legal, nu se poate. Nu e mai puțin adevărat, că nici cei de la Gloria Progresul nu au avut un cap limpede, care să reînoade această relație. De-asta e primăria reticentă. Cred că relația e acum într-un impas dar s-ar putea reface”, a spus Horoba.
Actualul președinte al Mediașului a mărturisit că a avut discuții cu Alexandru Hatfaludi, cel care vrea să facă un club nou. ”M-a rugat să-l ajut și eu i-am spus în permanență să caute soluții pentru a sprijini Gloria Progresul. Organizați-vă bine și încercați să luați bani de la Primărie. A trecut acum și amendamentul lui Tadici și se pot face chiar și premieri din bani publici. Important e să rămână în Liga a treia și să-și achite restanțele de 20.000 de euro, că nu-s așa de mulți bani”, a mai spus omul de fotbal.





Ultimele comentarii