Ioan Balaur:„Avantajul Oțelului în fața Gloriei? Jucătorii tineri din propria pepinieră”

 

Secundul lui Dorinel Munteanu la Galați crede că proiectul cel mai de succes pentru o echipă de provincie este legat de jucătorii localnici și că Gloria a irosit 3 generații de excepție, cu care putea câștiga campionatul. Citiți un interviu interesant cu Ioan Balaur, care a fost legat 17 ani de Gloria, ca jucător și antrenor.

 

A fost acest sezon cel mai important din cariera dumneavoastră de antrenor?

A fost special. Fiindcă niciodată nu am jucat la bătaie pentru primele locuri. Niciodată nu am știut ce e presiunea din acest punct de vedere. Niciodată nu m-am gândit că performanța asta se poate realiza, mai ales cu o echipă care nu are șanse la câștigarea campionatului și care are un altfel de proiect față de celelalte. Un proiect în care intră mulți jucători tineri, crescuți în propria pepinieră, plus câteva implanturi cu experiență, caractere pozitive, jucători de echipă. Noi am avut un lot de 27 de jucători din care 17 au fost localnici, toți foarte tineri.  

Credeți că se mai poate repeta un astfel de proiect, la Galați sau în altă parte?

Un astfel de proiect e interesant pentru orice fel de grupare care nu e în primele 4-5. Pentru orice fel de echipă de provincie care poate să-și formeze un centru de copii și juniori mai bun. Care să și investească un pic și care să dea și încredere. Da, cred că e posibil un astfel de proiect și în altă parte, atâta vreme cât responsabilitatea și încrederea există și în momentele grele. Și noi am trecut prin momente mai grele, dar acestea au fost bine gestionate.

Ce credeți că a avut în plus Oțelul față de Gloria?

Nu cred că a avut ceva în plus la capitolul condiții materiale. Din contră. Numai că a avut avantajul că cei mai mulți jucători erau crescuți în Galați. Și că publicul a simțit această echipă ca una de-a lor, nu una de mercenari. Și cei mai experimentați, care nu sunt din Galați, sunt de multă vreme în Galați și sunt acceptați ca și gălățeni. A fost o simbioză foarte bună.

 

"La baza materială, Bistrița e mult peste Galați"

Nici din punct de vedere financiar nu a fost vreo diferență?

Nu cred. Nu mai vorbesc despre baza sportivă. La ce investiții au fost la Bistrița în baza materială, eu cred că Bistrița este mult peste Galați. Însă Bistrița nu are continuitate în idei, în concepte. Vine unul cu un concept, vine altul cu alte idei…Astăzi, de pe o zi pe alta se schimbă toate. Poate nu ar trebui să vorbesc eu despre Bistrița, dar așa cred și simt ca om care am stat destulă vreme în acest oraș.

Cât de important a fost rolul antrenorului secund Ioan Balaur în obținerea acestui titlu?

Nu cred că a fost important. Au fost mulți alții care au avut roluri foarte importante. Important a fost aportul lui Sălăgeanu și Costin, de pildă. Au dat siguranță unei apărări care a primit foarte puține goluri. Sunt titulari de bază, lideri și în vestiar. Au fost foarte multe meciuri în care nu am primit gol. Și chiar dacă nu am câștigat 3 puncte, unul l-am avut asigurat.

Cum comentați situația Gloriei, amenințată cu retrogradarea la masa verde?

Nu știu foarte multe lucruri, de-abia am venit dintr-un concediu pe care nu mi l-am permis de mult. Și în care am vrut să stau departe de informații, de știri, de internet. Am auzit despre situația licențierii și m-ar durea foarte tare să retrogradeze Gloria. Nu doar pentru că e o echipă la care am activat multă vreme ci și pentru că nu e o retrogradare sportivă.

 

„Gloria a ratat multe momente de genul Galațiului”

 

Vă imaginați că vreodată și-ar putea propune și Gloria o performanță de genul Oțelului?

Gloria a ratat foarte multe momente de acest fel. Ar fi avut echipă de așa ceva, care era și tânără și ușor de întreținut. Dar a fost tot timpul o lipsă de încredere, de continuitate. Azi vorbește unul, mâine altul, aș putea să dau și nume dar mă abțin. Din păcate vorbesc cei care nu au jucat fotbal, sau au jucat mai puțin. Aceștia nu cunosc partea de tehnician și nu au cum să o învețe așa de ușor. Fără să pui mâna pe vreo carte, pe vreun curs, doar să crezi că ai tu natură bună și le știi pe toate, nu prea se poate.

Din păcate, Gloria este clubul care a reușit „performanța” de a rata 3 generații foarte, foarte bune: Aceea de 78-79 a lui Costin, care s-a mai salvat, că a avut acel pas intermediar cu echipa de tineret; apoi echipa de 85, care a fost câștigătoarea Campionatului Național de juniori. E incredibil cum s-au adus 200 de jucători din altă parte și s-au irosit 20 ai tăi, de foarte mare valoare dacă au fost campioni; apoi generația de 88-89 care bătea cu 4-5 goluri pe Ardealul, care acum vinde jucători de 200-300 de mii la Sporting și Atletico Madrid.

Planuri de viitor?

Nu știu încă. Sper să semnez în continuare cu Galațiul. Ar fi o bucurie pentru mine însă deocamdată nu știu ce o să fie. Oricum sunt convins că va fi mult mai greu.

Financiar, cum e răsplătit un secund la o campioană?

Încă nu prea știu. Încă nu știu cât înseamnă un titlu din punctul acesta de vedere. Și nici nu a fost principala mea preocupare. A fost cea profesională, să facem cât mai puține greșeli.

În concluzie,  ziceți că se poate obține un titlu în România cu mulți localnici, cu jucători tineri din propria pepinieră.

Eu zic că e cel mai de succes proiect pentru o echipă de provincie. Implici toți factorii locali, chiar și antrenorii de la copii și juniori, care devin mai responsabili. Nu iei totul de-a gata, ci produci la tine în club, și bucuria e mult mai mare. Se poate, dar cu foarte multă muncă, cu mult noroc, dar cu un proiect la bază, cu o idee, cu un ciclu de 3-4 ani. Cu o analiză foarte bună, cu o gestionare foarte bună a momentelor importante. Așa, dacă azi e roșu și mâine galben și tu le vezi total invers…nu se poate. Oricâte minuni ar face președintele Pădureanu.  

Ioan Balaur- carte de vizită

  • s-a născut în 25.07. 1958 la București
  • a debutat în Divizia A la 26 de ani, la Gloria Buzău
  • în prima ligă a mai jucat la Victoria, Rapid și Flacăra Moreni
  • în 1990 a venit la Bistrița și a jucat până în 1995, adunând 136 de jocuri și 4 goluri pentru Gloria
  • în total are 290 de meciuri în Divizia A și 18 goluri
  • ca antrenor principal are 23 de meciuri la Gloria
  • a fost mulți ani secundul lui Cârstea și Remus Vlad, dar și antrenorul echipei a doua
  • a plecat de la Bistrița în iulie 2007, neagreat de Ioan Ovidiu Sabău

– în sezonul trecut a fost secundul lui Dorinel Munteanu la Galați

Adrian Linca

 | 565 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *