Dacă vrei să scrii sau să vorbești despre Gloria ultimilor 25 de ani, n-o poți face fără a face referire la numele lui Ioan Balaur. Era prin 90, când Balaur, hotărât să-și încheie cariera de jucător. A fost sunat de Jean Pădureanu să vină la Bistrița ca să dea o mână de ajutor echipei care era la primul sezon în prima divizie. Deși era început campionatul Ioan Balaur a acceptat provocarea, a venit la Bistrița și după trei zile a jucat pentru Gloria. A devenit un jucător emblematic pentru bistrițeni, a primit banderola de căpitan, apoi a fost jucător și antrenor secund, după care a fost investit ca antrenor principal.
De numele lui Ioan Balaur se leagă multe dintre cele mai bune rezultate obținute de Gloria. Cupa României câștigată de bistrițeni în 1994, l-a avut pe Balaur căpitan și antrenor secund, finala de Cupă din 2006, pierdută în fața Stelei, dubla istorică cu Fiorentina, precum și câștigarea Cupei Ligii l-au avut pe banca tehnică pe Ioan Balaur. Tot de numele lui Balaur este legată în mare măsură și formarea și promovarea tinerilor jucători din pepiniera Gloriei, nu mai puțin de trei generații de juniori: născuți 79-80, 84-85 și 88-89, l-au avut pe Balaur pe poziția de formator de jucători. Pe Ioan Balaur, acum antrenor secund la Oțelul Galați, l-am întâlnit la Bistrița, venit pentru partida dintre Gloria și Oțelul, ocazie cu care ne-a acordat un interviu pentru Sportul bistrițean.
Domnule Balaur, cum ați ajuns la Gloria?
Era prin octombrie 1990, mă lăsasem de fotbal de vreo patru luni, m-a căutat nea Jean și ne-am înțeles pentru trei-patru luni și am rămas la Bistrița 17 ani. Am venit la Gloria la 32 de ani, erau jucate deja primele cinci etape, am sosit miercurea, joi am făcut primul antrenament și duminică am jucat împotriva Daciei Unirea Brăila. Am jucat cinci ani pentru Gloria, din 1992 am fost și antrenor secund, iar în 1995, când am fost instalat antrenor principal, prima măsură pe care am luat-o a fost aceea de a-l scoate pe jucătorul Balaur din echipă.
Ați fost unul dintre jucătorii emblematici pe care i-a avut Gloria.
Atât ca jucător și mai târziu ca antrenor am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. Am dorit întotdeauna să fiu un foarte bun profesionist în tot ceea ce am făcut. Ca și jucător am fost cel care a ridicat primul Cupa României, singurul trofeu obținut de Gloria. Apoi ca antrenor principal am jucat o finală de cupă cu Steaua, am condus echipa la dubla cu Fiorentina. De asemenea consider că am contribuit și eu la formarea tinerilor jucători bistrițeni lansați de Gloria: Viorel Moldovan, Sănmărtean, Dolha, Costin, Zegrean, Mândrean, Nalați, regretatul Tudor și încă mulți alții.
„Pe vremea mea, orice suporter știa pe de rost primul 11”
Puteți face o comparație între Gloria cu Ioan Balaur jucător și Gloria ultimilor doi-treiani?
Cred că s-ar putea face foarte multe comparații între cele două echipe, dar eu mă opresc asupra unei comparații pe care o cred cea mai sugestivă. În perioada respectivă aproape orice suporter al Gloriei știa să rostească fără greșeală primul unsprezece. Acum de la un an la altul în echipă joacă alți jucători, nu există o continuitate la echipă ca pe vremea mea.
Care este cea mai plăcută amintire ca și jucător al Gloriei?
Am foarte multe amintiri frumoase, dar cred că cea mai frumoasă este legată de câștigarea Cupei României. Au fost momente și amintiri memorabile, culminând cu ridicare trofeului.
Dar ca și antrenor?
M-aș opri la trei momente: finala de cupă jucată împotriva Stelei, dubla jucată împotriva italienilor de la Fiorentina și câștigarea Cupei Ligii, cu un grup de jucători foarte tineri.
„Am luat-o de la capăt după ce am primit un șut mare în fund”
V-ați început activitatea de antrenor la Bistrița…
În 1992 am fost numit antrenor secund în mandatul domnului Cârstea, până în octombrie 1995 fiind și jucător dar și antrenor secund la Gloria. În octombrie 1995 am fost numit antrenor principal, pregătind echipa un an de zile, după care în urma unei discuții contradictorii cu nea Jean, pe atunci președinte la Rapid, am considerat că este mai bine pentru mine să plec de la echipă în condiții amiabile. M-am întors la Bistrița în 1998 când am preluat echipa de tineret-speranțe.
Ați părăsit echipa bistrițeană în 2007….
Am plecat de la Bistrița tare dezamăgit în 2007, din motive pe care aș prefera să nu mi le mai amintesc, dar cred că am făcut o alegere bună. Plecarea mea n-a fost un pas înapoi, așa cum îmi prevesteau unii în aceea vreme, a fost o soluție fericită pentru mine în acele condiții. Am luat-o de la capăt după ce am primit ” un șut mare în fund”, dar m-am maturizat mult ca și tehnician. Gândește-te că am lucrat un an cu Dusan Uhrin la Timișoara, trei ani cu Dorinel Munteanu și acum lucrez cu Petre Grigoraș, trei antrenori care au făcut ceva în fotbalul românesc. Între timp am câștigat un titlu de campion, o supercupă a României, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat din postura de antrenor secund.
„La Gloria s-a lucrat mai mult după ureche”
Ați fost printre puținii antrenori ai Gloriei care au pus un accent deosebit pe formarea și promovarea tinerilor…
Încă de când am ajuns la Gloria, i-am remarcat pe mai tinerii mei colegi bistrițeni: Viorel Moldovan, Sebi Moga, Dorel Zegrean, Valer Săsărman, Titi Voica, Cristi Ivan, Dumitru Halostă. Ei erau tineri, eu aveam oarecare experiență pe care am reușit să le-o împărtășesc și lor. Mi-am dat imediat seama de calitățile tinerilor jucători bistrițeni. Am avut o relație deosebită cu Constantin Sava, Gheorghe Hurloi și Adrian Florea, antrenori la grupele de juniori, relație care m-a făcut să descopăr și alți jucători talentați din cadrul centrului de copii și juniori: Mândrean, Costin, Sănmărtean, Dan Florin, Chibulcutean, Borș, Baciu, Nalați și alții, jucători care au fost lansați în fotbalul de performanță și datorită muncii mele la club.
Ati fost unul dintre cei care ați dorit ca stelistul Adi Popa să joace la Gloria?
Adi Popa a venit, alături de un grup de jucători, la o selecțiela Bistrița, în vara lui 2007. Am fost un grup de antrenori care au supervizat acea acțiune de selecție. Într-adevăr eu am propus ca Adi să rămână la Gloria, dar altcineva a fost cel care a luat decizia finală. Eu am lucrat cu Adi Popa șase luni la Buftea în 2008 și șase luni la Buzău în 2009. Încă de atunci am fost convins că va ajunge un jucător de valoare.
„Bistrița a avut tot timpul mai multe școli de fotbal cu antrenori pricepuți”
Înainte de a semna cu Oțelul, ați colaborat cu Daniel Iftodi unul dintre colegii din echipa Gloriei.
Daniel Iftodi a fost colegul meu de echipă din perioada când amândoi jucam pentru Gloria. Acum el este prietenul și principalul meu colaborator, în situația în care unul dintre noi ar prelua o echipă din postura de antrenor principal. Am colaborat foarte bine cu Daniel Iftodi când am fost antrenor princiupal la Buftea și Gloria Buzău.
Ce soluție credeți că este viabilă pentru ca Gloria să iasă din situația grea în care se află?
Cred că la Gloria s-a lucrat mai mult după ureche, fără ca cineva să se gândească vreodată la un proiect viabil. La cei 17 ani frumoși pe care i-am petrecut la Bistrița cred că Gloria merita o altfel de echipă. Bistrița a avut tot timpul mai multe școli de fotbal cu antrenori pricepuți, care au crescut și format jucători. Cu un proiect bazat pe selecția, creșterea și formarea jucătorilor autohtoni, cheltuielile ar fi mult mai mici, cheltuieli pe care Gloria și municipiul Bistrița și le-ar putea permite. Acest proiect ar implica atât copiii cât și antrenorii, dar și alte persoane din oraș, fără de care activitatea nu s-ar putea desfășura în condiții optime. Dacă toți factorii implicați vor fi motivați corespunzător, copiii vor progresa și toată lumea va avea de câștigat și cu siguranță că la stadion se vor întoarce mult mai mulți spectatori. Acest proiect trebuie să fie unul realist, care să se bazeze pe niște generații care acum sunt încă în devenire. Cred că acest proiect este unul viabil pentru Bistrița și pentru Gloria, care chiar dacă acum va retrograda, va reuși să revină pe prima scenă dacă vor găsi oameni de valoare, buni fiecare pe locul lui și dacă se vor creea niște condiții minime pentru desfășurare activității.
Un gând bun pentru cititorii Sportului bistrițean?
Sper să iasă soarele căt mai repede și pe strada bistrițenilor, iar persoanele care țin cu adevărat la Gloria să caute și să găsească un proiect realist care să fie viabil și pe termen lung.
Cine este Ioan Balaur?
Născut pe 25 iulie 1958, Ioan Balaur face junioratul la Dinamo, după care joacă la Chimia Turnu Măgurele în divizia B, Aversa București în Divizia C și B, Gloria Buzău în divizia B și A, Victoria București, Rapid București, Flacăra Moreni, toate în divizia A. Se întoarce apoi la Buzău în divizia B, după care vine la Gloria Bistrița, unde joacă până în octombrie 1995 când se retrage din activitate. A jucat pentru Gloria Bistrița în 136 jocuri, reușind să înscrie 4 goluri. Își începe cariera de antrenor ca secund la Bistrița în 1992, după care în 1995 este numit principal la Gloria, pleacă la finele anului 2006 la Rocar după care în 1998 se reîntoarce la Bistrița la echipa de tineret speranțe. După un an petrecut la Unirea Dej, în 1999-2002 se întoarce din nou secund la Gloria, pleacă apoi la Vaslui, pe care o promovează din C în B, apoi la Brăila după care în 2004 se întoarce din nou la Gloria ca secund și principal la Gloria II. În 2007 pleacă la Reșița în liga a doua, în 2008 este secund la Poli Timișoara, urmează apoi Buftea, în liga a doua și Gloria Buzău în prima ligă, pentru ca din 2009 să-l întâlnim ca antrenor secund la Oțelul Galați
Leon Buhai /sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii