Lipsa răbdării, a experienței psihice și emoționale, împreună cu orgoliul ce se manifestă puternic în tinerețe, sunt de departe cele mai nocive componente de adăugat în ecuația carierei profesionale. A simțit-o pe pielea lui bistrițeanul Ciprian Timiș, care, datorită unei succesiuni de decizii neispirate, a căzut repede și abrupt de la statutul de potențială vedetă în cea mai iubită echipă a țării, la cel de „fruntaș la sat”. Nu-l caracterizează deloc expresia „Decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș!”, însă admite că a învațat o lecție serioasă odată cu terminarea Campionatului Județean din postura de golgheter.
Născut la data de 07 Ianuarie 2002, decarul celor de la Livezile a început să practice fotbalul la vârsta de 5 ani, la Gloria, mai întâi sub îndrumarea reputatului Constantin Sava, iar mai apoi coordonat de Ioan Nicolae. Talentul său nativ e remarcat repede de specialiștii sportului rege din zonă, iar inclusiv cluburi din afara județului încep să pună ochii pe el.
Întâmpină o primă sincopă la 9 ani, când, dorit de U Cluj, se transferă la formația studențiilor, însă nu apucă să se legitimeze deoarece clubul intră în insolvență. Adversara Gloriei din recent încheiata ediție de campionat, Viitorul Cluj, tocmai ce avea să se înființeze, iar până la vârsta de 14 ani activează în cadrul tânărului club clujean. Se mută definitiv în orașul de pe malul Someșului în clasa a 8-a, schimbând totodată și echipa, plecând la Viitorul Georgescu pentru ultimul an de gimnaziu.
Steaua lui Gigi Becali se interesează de disponibilitatea lui, astfel că începutul liceului îl găsește în capitala României. Admite că a găsit condiții nemaipomenite la formația din Ghencea, însă totodată spune că acomodarea la ritmul efervescent al Bucureștului i-a dat bătăi de cap. Grație talentului său, se impune însă repede în rândul juniorilor FCSB, devine titular de drept în echipele de U17 și U19 din Liga Elitelor, cu prima câștigând titlul de vicecampion național, iar la cea mai înaltă treaptă a junioratului devine campion național. Concomitent începe să prindă meciuri bune la seniori, în echipa satelit a FCSB din Liga a 3-a. Spre finele junioratului începe treptat să fie introdus în angrenajul echipei de primă ligă, mai întâi, ceva mai fad, sub comanda lui Teja, iar ulterior, într-un mod serios și consecvent, sub îndrumarea lui Toni Petrea.
Cipri ne povestește cu mare entuziasm cum acea perioadă, între 16 și 20 de ani, o consideră a fi cea mai prolifică, atingându-și vârful de formă, însă entuziamul îi piere repede când trece mai departe la următorul moment de cotitură din cronologia carierei sale.
A „călcat pe bec” tocmai în perioada în care FCSB se afla pe panta pierderii campionatul, tensiunea la club plutea în aerul respirat de toți membrii echipei și toată lumea aștepta un moment de respiro facilitat de Sărbătorile Pascale ce băteau la ușă. Deși era în cea mai bună formă posibilă, anticiparea debutului în prima ligă pentru bucureșteni îl măcina, iar cum debutul se lăsa așteptat, a intrat într-un conflict cu MM Stoica și antrenorul Toni Petrea, reproșându-le situația în care se afla și cerând să fie împrumutat la o echipă de eșalon inferior, unde poate prinde meciuri în teren, constant. „Dacă pleci de aici, nu o să ajungi niciodată fotbalist!” i-a spus MM Stoica, iar ca urmare a incidentului nefericit ia drumul unei mici comune ilfovene, sub formă de împrumut.
Ajunge în Liga a 3-a, la CS Afumați, unde în primă fază, deși fiind jucător de categorie „Under”, este folosit ca și senior în majoritatea meciurilor turului de campionat. Ajunge cu ilfovenii la barajul de promovare, însă, dezamăgitor, pierde accederea în liga secundă, mărturisindu-ne că la forma și valoare lotului de atunci, suspectează o potențială „manevră” în desfășurarea ultimei manșe, atfel nu vede cum CS Afumați nu a putut reuși promovarea.
În continuare ne evidențiază alte două momente în care, spune el, „a comis-o”, de data aceasta față de clubul bistrițean, Gloria. După periplul de la Afumați refuză gruparea din parcul central în detrimentul unei echipe de Liga a 2-a, Unirea Constanța. Regretă și astăzi decizia luată, pentru că, așa cum spune el, a ajuns în cadrul unei echipe mult prea tânără și neexperimentată pentru eșalonul secund, devenind „ciuca bătăilor” în turul respectivei ediții de campionat. În pauza competițională „o comite” din nou. Încă „sub efectul” asocierii lui cu prolifica echipă a FCSB-ului, din orgoliu cvasi pueril, nu acceptă să vină în probe la formația antrenată de Falub, iar ulterior, intrat în „panică de timp”, se transferă pentru retur, culmea, tot în Liga a 3-a, la Minerul Ocna Dej.
La startul sezonului recent încheiat e rândul Gloriei să-l refuze când acesta bate la ușa domnului Băbuțan. Ghinionul e în continuare de partea lui și deși ulterior primește o ofertă din Liga 1, coptat fiind de antrenorul Croitoru în lotul celor de la Botoșani, tehnicianul care l-a adus la echipă este la scurt timp demis, iar odată cu el sunt disponibilizați și o parte bună din jucătorii transferați de acesta, printre care și Cipri.
Numeroasele decizii neinspirate și ghinionul îl fac să-și reprioritizeze obiectivele. Sătul de umblatul din stânga în dreapta și dorind să-și relanseze cariera și să atingă forma ce l-a consacrat, joacă ultimul sezon acasă, la Viitorul Livezile, într-un ambient ce-i poate permite și facilita pofta de joc și randamentul cunoscut odată. Termină cu echipa din Livezile pe locul secund al grupei regionale Nord, ratând meciurile dedicate câștigătoarelor din ambele serii. Cu toate acestea iese profund în evidență datorită numărului mare de goluri marcate, fapt ce-i conferă titlul de golgheter al Campionatului Județean. Cu 32 de reușite înscrise, este de departe cel mai în formă jucător din Liga a 4-a, fapt accentuat și de diferența mare de goluri, nouă la număr, dintre el și următorul jucător din ierarhia marcatorilor.
Servus Cipri! Cum îți surâde pauza competițională? Ce planuri de relaxare ți-ai propus în aceste luni de respiro?
„Sincer, nu mă încântă în mod deosebit acestă pauză și cu siguranță nu pot savura aceste luni libere la fel cum o făceam în urmă cu ceva timp, când, deși perioada de respiro era mai scurtă, de câteva zile doar, plecat fiind, așteptam cu nerăbdare revederea cu familia, o relaxare la piscină și undeva la capătul listei, reîntoarcere la fotbal. Acum e fix invers! Abia aștept să mă întorc la fotbal, fiind totodată preocupat de direcția carierei mele și potențialele angajamentele din viitorul apropiat. Îți mărturisesc că mi-ar face o deosebită plăcere să fiu coptat de Gloria, unde cred că aș putea avea o contribuție importantă în parcursul echipei către promovare.”
Ai rupt plasele porților adverse în recent încheiatul campionat! Ne poți face un scurt sumar al evoluțiilor tale de la Livezile și totodată să ne spui ce înseamnă acest titlu de golgheter pentru tine?
„Da, la Livezile am avut un sezon foarte bun, dar trebuie să recunoaștem că nivelul nu e unul tocmai ridicat, semi-profesionist aș spune. Per total a fost un an competițional reușit, o experienta plăcută. Totuși, deși am marcat 32 de goluri, rămân cu un mic gust amar. Sunt oarecum puțin supărat deoarece am legat o prietenie foarte strânsă cu patronul echipei, Claudiu Petrican, un om „jos pălăria”, ce mi-a fost alături complet în ultima perioadă, iar el și-a dorit foarte mult ca Viitorul să câștige în acest sezon Etapa Județeana a Cupei României. Am pierdut semifinala în fața unei echipe mai slab cotate, iar asta parcă încă mă macină, îndeosebi față de Claudiu.”
Cum ai reușit totuși să te mobilizezi așa de bine, ținând cont de marile fluctuații referitoare la periplurile tale prin mai toate eșaloanele tării?
„Nu aș putea spune că m-am mobilizat foarte bine dacă am ajuns în Liga a 4-a. Probabil dacă m-aș fi mobilizat ceva mai puternic aș fi fost prezent într-o ligă superioară. Nu sunt neapărat genul de om care pune foarte tare la suflet critica sau chestiunile negative. Mă supăr puțin, e drept, dar încerc să-mi văd de drum, să nu dau apă la moară. Chiar dacă probabil mulți fac glume pe faptul că am ajuns de la Steaua la Liga a 4-a, momentan aici mă aflu și aici trebuie să demostrez, iar chiar dacă am ajuns la acest nivel, unul inferior prestanței mele sportive, zic eu, continui să mă antrez cu gândul că voi reveni mai sus. Sunt disciplinat, mi-am făcut un program propriu și lucrez adițional individual, cu mult peste standardele regăsite la Liga a 4-a.”
Ai fost atât de aproape de debutul în prima ligă alături de Steaua! Ne-ai și relatat micul incident cu conducerea. Mi-ar plăcea însă să ne povestești cel mai vivid moment întipărit în mintea ta, de la Steaua, unul de care îți amintești cu mare drag.
„În perioada în care, după parerea mea, eram la cel mai bun nivel, cu echipa de U19, țin minte perfect disputarea semifinalei campionatului național împotriva celor de la Dinamo, meci la care au asistat și mulți oameni din conducerea echipei mari. I-am bătut 2-1 pe Dinamo, ambele goluri fiind marcate de mine, primul în minutul 90, după care am cerut schimbare pentru că efectiv nu mai puteam. Din tribună a strigat MM Stoica către mine: „Stai pe teren copile, că la tine orice atingere de minge e gol!”. Am strans din dinți și la ultima fază a meciului am primit mingea la mijlocul terenului, am driblat to ce se putea până în careul advers unde am fost faultat, iar centralul a dictat penalty. Tot eu am executat lovitura de pedeapsă: o scăriță în stil mare pentru cel de-al doilea gol. La finele meciului MM Stocia m-a chemat în birou. Am zis, e clar, să vină laudele! Când colo am fost certat minute în șir pentru scărița de final. E adevărat, aveau dreptate, însă eu, în minte mea de copil fericit, mi-am imaginat că le-am dat clasă adversarilor. Ziua următoare am fost chemat la lotul echipei mari, mi-au mărit și salariu, iar câteva zile n-am putut să-mi mai revin din euforie.”
Ce iți propui să realizezi pe termen scurt și mediu? Realist vorbind, unde te vezi peste 3 ani?
„Cum spuneam mai devreme, pe termen scurt, pe plan fotbalistic, mi-aș dori mult să fac pasul la Gloria și împreună cu echipa să îndeplinim obiectivul stabilit de conducere. Actualmente, visul meu e acela de a promova cu echipa orașului în care m-am născut. În ceea ce privește obiectivul pe plan personal, îmi doresc să termin cu bine studiile universitare. Sunt student în anul întâi la Facultatea de Educație Fizică și Sport, așadar mai am încă doi ani de studii de finalizat pentru a intra in posesia licenței. Pe termen mediu, cel mai important pentru mine e să văd un progres constant în anii ce urmează și aici fac referire la evoluțiile mele, rezultatele echipei și bineînțeles avansarea treptat în ligiile superioare ale României.”
Titlul acestui articol va fi probabil ceva de genul: „De la tânără speranță a Stelei, la golgheterul Ligii a 4-a!”. Dacă ar fi să-ți imaginezi, deși prematur, sfârșitul de carieră, cum ai reintitula această sintagmă și de ce?
„Din momentul în care m-a dus tata la fotbal, visul meu a fost să devin un fotbalist de referință și să-l fac mândru de mine. Cu trecerea anilor, în perioada junioratului, am început să ating bornele pe care mi le-am propus și de fiecare dată îmi „reconfiguram traseul”, stabilind obiective și mai îndrăznețe. Țin minte, la ceea ce consider eu apogeul meu, țelul imediat următor era să câștig titlul cu Steaua din postura de integralist. Acum, bineînțeles că-mi doresc să reintru în ciclurile fotbalistice superioare, să fac pasul spre Liga I, însă toate la timpul lor. Totuși dacă e să visăm cu ochii deschiș, visul meu e acela de a ajunge om de bază la o echipă cu pretenții din primul eșalon, să fiu convocat la echipa națională și totul să culmineze cu retragerea mea din fotbal la o echipă puternică din campionatele străine. Acestea fiind zise, sper ca peste ani, jurnaliștii sportivi să titreze: „De la puștiul ce bătea mingea pe sinteticul din parcul bistrițean, la atingerea celor mai înalte culmi pe scenele fotbalistice internaționale! (zâmbind cu o grimasă parcă de copil)”
Tiberiu Titieni
Ultimele comentarii