înotătorii de la CS Tibi aproape de podium la Campionatul Național de înot semifond

În perioada 26-30.11.2014 în bazinul olimpic din Pitești s-a desfașurat Campionatul Național de Semifond la înot, copii 11-13 ani. Au participat 233 de sportivi de la 49 de cluburi din țară.

Dintre sportivii antrenați la CS Tibi au participat Brehar Ruxandra, Gherman Sorana, Moldovan Cătălina și Ropan Ștefan. Cele mai bune rezultate le-au obținut Ropan Ștefan (locul 4 la 400 m bras, locul 5 la 100 m bras și locul 4 în clasamentul cumulat al probei) și Moldovan Cătălina (locul 5 la 400 m bras, locul 6 la 100 m bras și locul 5 în clasamentul cumulat al probei).

Președintele clubului Horgoș Tiberiu a declarat “Suntem mulțumiti de comportatea sportivilor clubului la acest campionat. Din nou în probele de bras am obținut rezultate bune la un concurs extrem de puternic și epuizant. Pentru clasamentul cumulat al probei, de exemplu la bras au contat rezultatele obținute la 100 m bras și în proba neclasică de 400 m bras. Lupta a fost extrem de strânsă, de exemplu în proba de 400 m bras fete, locurile 2 și 5 au fost separate de doar 64 sutimi de secundă, iar locurile 4 și 5 de doar 2 sutimi de secundă și atenție vorbim de o proba de 400 m bras. Ne pregătim în continuare, următorul concurs la care vom participa este Cupa H2O Mureș care se va desfășura în bazinul olimpic din Tîrgu-Mureș în 6 decembrie 2014 și unde am înscris un lot de 31 de sportivi.”






 | 624 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *