înot: Ștafeta junioarelor de la CS Tibi medaliată la Campionatul Național

În perioada 23-27 martie 2016 la Bacău s-a desfășurat campionatul național de înot seniori, tineret și juniori. CS Tibi a participat la această competiție cu 4 junioare născute în 2002, care potrivit modificărilor categoriilor de vârstă din acest an, au trecut la categoria junioare. Ele sunt: Brehar Ruxandra, Gherman Sorana, Mihali Noemy si Moldovan Cătălina. În proba de ștafetă 4×200 m liber ele au câștigat medaliile de bronz la categoria juniori.

Președintele clubului bistrițean Horgoș Tiberiu a declarat “Din păcate hotarârea federației de specialitate, luată în 21 ianuarie 2016, în ceea ce privește modificarea categoriilor de vârstă, a fost făcută public destul de târziu,  informația apărând pe site-ul federației în 8 februarie 2016.

Până la aceea dată noi știam că fetele născute în 2002 vor avea concurs de calificare la categoria cadeți în perioada 15-17 aprilie și astfel a trebuit să modificăm din mers pregătirea lor pentru a putea concura mai repede cu 3 săptămâni, lucru care li s-a întâmplat majorității sportivelor născute în 2002. Astfel am fost lipsiți și de pregătirea psihologică necesară la trecerea în categoria juniori, unde la o singură categorie concurează sportive de mai multe vârste. Chiar și în aceste condiții sportivele noastre au avut o comportare meritorie în multe probe. Ne bucură rezutatul obținut în proba de ștafetă 4×200 m liber, aceasta fiind prima medalie obținută la un campionat național de juniori, de sportive legitimate la un club bistrițean, care se antrenează doar la clubul bistrițean. De altfel din clasament se vede că dacă ar fi concurat doar cu cele născute în 2002  am fi avut câteva clasări foarte bune, le amintim pe cele care le-am fi avut în primele 8:

Gherman Sorana–  locul 4 la 50 m spate, locul 8 la 100 m fluture, locul 4 la 200 m fluture, locul 5 la 100 m spate, locul 8 la 50 m fluture, locul 6 la 50 m liber, locul 8 la 200 m mixt;

Moldovan Cătălina–  locul 7 la 100 m fluture, locul 7 la 100 m bras, locul 8 la 50 m bras, locul 7  la 100 m spate, locul 5 la 200 m spate, locul 6 la 200 m bras, locul 5 la 50 m liber, locul 7 la 200 m mixt;

Brehar Ruxandra– locul 8 la 100 m bras, locul 7 la 50 m bras, locul 7 la 200 m bras.

Repet asta ar fi fost dacă am fi concurat doar cu cele născute în 2002, dar noi am concurat la categoria junioari care a cuprins sportive născute în 2002 și 2001.”

7 sportivi, categoria copii 10-11 ani, de la Clubul sportiv Tibi vor participa în perioada 2-3.04.2106 la etapa regională de calificare la campionatul național, iar 5 sportivi, categoria cadeți băieți 12-14 ani și fete 12-13 ani, vor participa  în perioada 15-17.04.2016 la etapa regională tot pentru calificare la campionatul national. 






 | 828 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *