înot: Sportivii de la CS Tibi și-au reluat pregătirile

Clubul sportiv Tibi are în lot sportivi din Bistrița și Beclean. Ei și-au reluat pregătirile după o meritată vacanță cu ocazia cantonamentului organizat la Beclean, cantonament la care au participat 89 de sportivi din Beclean, Bistrița, Miercurea Ciuc, Turda și Cluj Napoca.

Președintele clubului sportiv Tibi ne-a comunicat “După ce în anii trecuți am participat la un cantonament la Suceava împreună cu clubul SVU din localitate, apoi la Tîrgu Mureș împreună cu clubul H2O, acum am reușit să organizăm un cantonament la care au participat sportivi din 5 orașe. Din partea clubului nostru au participat 33 de sportivi din Beclean și Bistrița. Considerăm că este foarte bună această idee de a organiza cantonamentul împreună cu mai multe cluburi,deoarece se cunosc sportivii mai bine între ei, se motivează reciproc când lucrează și dispare acea montonie de la antrenamentele obișnuite. Aceste cantonamente dovedesc și buna colaborare pe cae o avem cu cluburi din țară. Reprezentanții cluburilor participante s-au arătat foarte multumiți de condițiile avute, de modul de organizare și desfășurare al antrenamentelor. Sportivii au fost împărțiți în 2 serii, fiecare sportiv a avut zilnic câte 2 antrenamente în bazinul didactic din Beclean și cel puțin unul pe uscat. Nu au lipsit nici activitățile recreative inclusiv la Complexul balnear Băile Figa. Mulțumim Primăriei orașului Beclean, în special domnului primar Nicolae Moldovan pentru întelegere și sprijinul acordat.”

El a mai declarat “În ceea ce privește concursurile organizate de noi vom avea o perioadă foarte bogată. În luna septembrie vor avea loc concursuri la Beclean și Bistrița în cadrul proiectului “SÄ‚NÄ‚TATE PRIN MIȘCARE – ÎNOT LA BISTRIÅ¢A ȘI BECLEAN”, proiect finanțat nerambursabil din bugetul județului Bistrița-Năsăud și realizat de clubul sportiv Tibi Bistrița.

În 8-9 octombrie la Beclean se va desfășura prima ediție a Cupei Someș, competiție organizată în parteneriat cu Primăria orașului Beclean în bazinul didactic din localitate. Estimăm o participare de peste 220 sportivi de la peste 15 cluburi din țară. În 5-6 noiembrie în bazinul olimpic din Tîrgu Mureș împreună cu clubul H2O organizăm concursul internațional de înot “Autumn Trophy”, competiție ce ia locul concursului Summer Trophy care a avut 2 ediții desfășurate în luna iunie 2014 și 2015. S-a efectuat această schimbare a datei și implicit a denumirii pentru a evita afectarea desfășurării concursului de zilele caniculare din luna iunie. Deci urmează pentru noi o perioadă aglomerată, bineînțeles că vom participa și la alte concursuri din țară și străinătate. Cu această ocazie anunțăm că au avut loc reorganizări în cadrul clubului, ceea ce a implicat inclusiv plecarea ulterioară a unor sportivi din clubul nostru. Le mulțumim pentru activitatea depusă în cadrul clubului nostru și le urăm succes în continuare.”






 | 580 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *