Sâmbătă, 21 februarie 2015 Clubul sportiv Tibi în parteneriat cu Centrul Spa Schreiner au organizat a II-a ediție a concursului de înot Cupa “Ștafeta Familiei” la care participarea a fost gratuită. Au fost doar probe de ștafeta și din fiecare echipă au făcut parte un copil și un adult, membru al familiei acestuia. Ca și la ediția precedentă s-a concurat pe 3 categorii: ștafeta tip A (copil din grupele de performanță), tip B (copil din grupele de inițiere) și tip C (copil din grupele de inițiere cu labe). Au fost înscrise 71 de ștafete dintre care au participat 65. În timpul concursului a avut loc și o demonstrație a copiilor din secția de înot performanță a clubului.
Toți concurenții au fost recompensați cu medalii și pachete cu dulciuri, iar câștigătorii de la fiecare categorie au primit Cupa “Ștafeta Familiei” ediția II-a: tip A Popescu Robert și Georgita Alexandru, tip B Toniuc Horațiu și Toniuc Alexandru, tip C Danci Alexandru și Acul Marius.
Președintele clubului, Tiberiu Horgoș a declarat: “Ne bucurăm că în spiritul bunei colaborări pe care o avem cu Centrul Spa Schreiner am reușit să organizăm acest concurs. Având în vedere numărul mare de echipe participante, numărul mare de spectatori, atmosfera concursului considerăm această ediție un succes deosebit. Am avut concurenți în principal din Bistrița, dar și din Beclean. Credem cu tărie ca va deveni un concurs tradițional la care sperăm să participe pe viitor și concurenți din alte localități. Faptul că au participat atâtea echipe dovedește că înotul a devenit un sport de masă la noi și credem că la acest lucru am contribuit și noi”.








Ultimele comentarii