În perioada 2-3 aprilie 2016 în 3 centre din țară s-au desfășurat etapele regionale la înot, categoria copii 10-11 ani. Clubul sportiv Tibi a avut în competiție la Oradea 7 sportivi însoțiți de președintele clubului Horgoș Tiberiu și de o galerie formată din părinți.
La Oradea au participat 250 de sportivi de la 26 de cluburi din 10 județe. Proba de 200 m liber din competiție a constituit și criteriu de acceptare la campionatul național din luna iulie, sportivii având de realizat un barem. 6 dintre sportivii clubului bistrițean și-au îndeplinit baremul și astfel vor participa în vară la campionatul național. Ei sunt: Carțiș Horia, Farkas Cristopher, Hârsan Robert, Mezdrea Banu Alexandru, Pop Darius și Bora Carla.
Președintele clubului bistrițean a declarat “Pentru 6 dintre sportivii clubului, cei născuți în 2006, a fost prima participare la o astfel de competiție, cei mai mici sportivi care participă la campionate naționale sunt cei de la categoria copii 10 ani. Felicit toți sportivii, pe cei 6 care și-au realizat baremul în proba de 200 m liber, dar și pe cei cu clasări în primele 8 locuri, locuri care aduc puncte în clasamentul pe echipe: Farkas Cristopher locul 4 la 200 m liber, locul 5 la 50 m liber, Bora Carla locul 5 la 200 m liber, locul 6 la 50 m liber, locul 6 la 50 m fluture, locul 7 la 50 m bras si Mezdrea Banu Alexandru locul 8 la 50 m bras. Urmează participarea la etapa regională a campionatului național categoria cadeți unde vom participa cu 5 sportivi. Ne bucurăm că am reușit să extindem lotul din Bistrița prin noi selecții, dar și că am demarat activitatea în orașul Beclean inclusiv în înotul de performanță, grupul de preformanță de la Beclean are în componență la acest moment 26 de copii și selecția continuă permanent. Suntem convinși că nu peste mult timp ne vom luda cu rezultate bune obținute în concursuri și de către sportivii din Beclean, dar și de către alți sportivi din grupul de la Bistrița. Å¢inta noastră este să avem în acest an cel puțin 60 de sportivi în grupele de performanță de la Bistrița și Beclean.”








Ultimele comentarii